David Alexandru, un băieţel în vârstă de 9 ani din Iaşi, a impresionat întreaga lume cu tablourile pe care le realizează. Copilul este atât de talentat la pictură, încât deja a expus la Londra, scrie Yahoo News.
Pe când nu împlinise încă 7 ani, David Alexandru îşi uimea părinţii cu modul în care reproducea o lucrare dintr-un album de artă. La puţin timp după, a participat, alături de 13.000 de copii din întreaga lume, la un concurs internaţional de pictură. A fost unul dintre cei 20 de finalişti, iar lucrarea sa a fost expusă la Galeriile Saatchi din Londra.
David Alexandru are acum aproape 9 ani şi este elevul învăţătoarei Claudia Medrihan, în clasa a III-a a Liceului Teoretic „Miron Costin”, din Iaşi. Nu are niciun artist în familie. Mama şi tatăl sunt ingineri chimişti, iar fratele său, cu 11 ani mai mare, este student la Politehnică. Şi-a dezvoltat talentul de unul singur, abia vara aceasta va începe lucrul cu un profesor dedicat. Tot vara aceasta, micul pictor român va avea o expoziţie în capitala Statelor Unite, la Washington. În România, a „sechestrat” locurile 1 la mai toate concursurile de pictură dedicate copiilor. În Iaşi, a participat deja la primele acţiuni caritabile, banii strânşi din vânzarea tablourilor sale fiind donaţi în scopuri umanitare.
Talentul său formidabil a atras atenţia Asociaţiei „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi, directorul Carmen Chiorcea organizând galerii pentru a face cunoscute realizările acestui mic geniu. Deputatul Cristina Nichita l-a promovat la rându-i la Bucureşti, iar un om de afaceri din Târgu Jiu, Viorel David, trimite lunar bani pentru ca băiatul să lucreze cu cele mai bune instrumente de pictură, mai arată sursa citată.
Un autor de cărţi pentru copii, Lica Pavel, l-a rugat pe David să îi ilustreze următoarea sa lucrare, „Zarva din grădină”. Avem onoarea să vă prezentăm fantasticul talent al lui David Alexandru în galeria de mai jos (navigaţi cu ajutorul butoanelor de deasupra imaginilor).
(Sursa: ro.stiri.yahoo.com)