Totodată, raportul, realizat inclusiv pe baza unor interviuri cu academicieni şi personalităţi din întreaga lume din domeniile financiar şi politic, a identificat şapte tendinţe globale care îşi vor pune amprenta asupra lumii până în anul 2035.
1. Populaţia din ţările bogate îmbătrâneşte. Numărul celor apţi de muncă din ţările bogate, China şi Rusia va scădea, dar va creşte în ţările sărace sau în curs de dezvoltare, mai ales în cele din Africa şi din Asia de Sud, fapt ce va duce la intensificarea presiunilor economice şi la încurajarea migraţiei. Educaţia şi formarea continuă vor juca un rol crucial în toate ţările.
2. Economia mondială se schimbă. Pe termen scurt, se va menţine o creştere economică lentă. Principalele economii ale lumii se vor confrunta cu scăderea foţei de muncă şi cu diminuarea creşterilor de productivitate, în timp ce îşi revin din criza financiară din 2008-2009 cu datorii mari, cerere slabă şi dubii legate de globalizare. China va încerca să treacă la o economie stimulată de consum, de la politica sa concentrată pe exporturi şi investiţii. Această creştere economică lentă va reprezenta o ameninţare şi la adresa reducerii sărăciei din ţările în curs de dezvoltare.
3. Tehnologia se dezvoltă, provocând disfuncţionalităţi. Progresul tehnologic va accelera ritmul schimbărilor şi va crea noi oprtunităţi, însă, în acelaşi timp, va adânci prăpastia dintre „câştigători“ şi „perdanţi“. Automatizarea şi inteligenţa artificială ameninţă să schimbe industriile mai repede decât s-ar putea adapta economiile unor ţări, ceea ce ar putea duce la concedieri sau la strămutarea angajaţilor, dar şi la limitarea posibilităţilor tradiţionale ale statelor sărace de a se dezvolta. Biotehnologia va revoluţiona medicina, precum şi alte domenii, dar vor apărea discuţii legate de moralitate.
4. Ideile şi identităţile vor provoca un val de excludere. Sporirea conexiunilor la nivel global pe fondul unei lente creşteri economice va duce la intensificarea tensiunilor din interiorul societăţilor, precum şi dintre societăţi. Vor lua amploare atât populismul de dreapta, cât şi cel de stânga, liberalismul fiind astfel ameninţat. Unii lideri vor folosi naţionalismul ca punct de sprijin pentru control. Influenţa religioasă va fi tot mai puternică în acest context.
5. Guvernarea va deveni mai dificilă. Oamenii le vor cere guvernelor să asigure securitatea şi prosperitatea, dar stagnarea veniturilor, neîncrederea, polarizarea, precum şi o listă tot mai lungă de probleme care vor apărea pe acest fond vor împiedica guvernarea performantă. Tehnologia va extinde gama de jucători care pot bloca sau încetini acţiunile politice. Gestionarea problemelor globale va deveni din ce în ce mai dificilă întrucât vor apărea din ce în ce mai mulţi actori importanţi, inclusiv organizaţii neguvernamentale, corporaţii, dar şi indivizi din ce în ce mai puternici.
6. Natura conflictelor se schimbă. Riscurile unor conflicte vor creşte din cauza intereselor divergente în rândul marilor puteri, dar şi pe fondul ameninţării teroriste în creştere şi al instabilităţii continue în statele slabe. Societăţile pe cale de dezmembrare nu vor mai fi ceva ieşit din comun, în contextul în care arme performante şi sisteme robotizate vor putea viza de la distanţă infrastructura unei ţări. În plus, tehnologia din ce în ce mai accesibilă va netezi calea spre crearea unor arme de distrugere în masă.
7. Schimbările climatice, mediul şi sănătatea vor necesita atenţie sporită. O serie de pericole globale vor reprezenta ameninţări iminente şi pe termen lung, acestea urmând să necesite o acţiune colectivă în vederea unei soluţii adecvate, deşi cooperarea va deveni mult mai dificilă. Fenomenele meteorologice extreme, stresul indus asupra unor factori mediu precum apa şi solul şi lipsa de siguranţă alimentară vor perturba societăţile. Creşterea nivelului mărilor, acidificarea oceanelor, topirea calotei glaciare şi poluarea vor modifica modul de viaţă. Tensiunile iscate din cauza schimbărilor climatice se vor intensifica. De asemenea, creşterea numărului călătoriilor şi infrastructura deficitară din domeniul sănătăţii vor avea ca efect o gestionare tot mai dificilă a bolilor infecţioase.