Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a renunţat, pentru ceremonia de învestitură, la serviciile crainicului Charles Brotman, care a pus vocea la momentul festiv al preluării mandatului prezidenţial începând din anul 1957 şi luni s-a declarat devastat de decizia magnatului, transmite EFE.
Brotman, 89 de ani, a prezentat toate paradele de învestitură prezidenţială de când Dwight D. Eisenhower şi-a preluat mandatul, pentru a doua oară, în 1957.
Citește și: Vine marea amnistie fiscala!
Donald Trump, care va depune jurământul ca al 45-lea preşedinte al SUA în data de 20 ianuarie, la Capitoliul din Washington, sediul Congresului, a rupt astfel o tradiţie întinsă de-a lungul mandatelor a 11 preşedinţi ai Statelor Unite.
„M-am uitat în mesajele mele de e-mail şi atunci am avut şocul vieţii mele”, a declarat luni Brotman pentru CNN, referindu-se la mesajul primit de la echipa de tranziţie a lui Trump, care-i comunica vestea proastă.
Citește și: Angelina Jolie și Brad Pitt divorțează cu un judecător…PRIVAT
„M-am simţit ca şi cum Mohamed Ali m-ar fi lovit în stomac”, a subliniat veteranul crainic, vizibil îndurerat de decizia lui Trump.
În declaraţii pentru canalul local WJLA, Brotman s-a declarat în urmă cu câteva zile „devastat” şi „distrus”.
„Am făcut asta timp de 60 de ani”, a declarat prezentatorul.
Citește și: Cine este David Clark, autorul unui asa zis raport despre justitia din Romania
În locul său, Donald Trump l-a ales pe Steve Ray, un crainic de 58 de ani, care a lucrat pentru echipa de baseball Washington National şi mai multe posturi de radio din Washington.
Ray l-a elogiat pe Brotman, ca pe o adevărată instituţie, şi a precizat că nu pretinde „să ocupe locul acestuia”.
„Sunt doar tipul care vine în continuarea” longevivului crainic, a comentat acesta, potrivit Agerpres.
Citește și: Tinerii fac SEX după doar 10 mesaje / STUDIU
Echipa de tranziţie a anunţat că Charles Brotman va fi onorat cu titlul de „crainic emerit”, pe 20 ianuarie, un premiu de consolare care poate îl va ajuta să suporte mai uşor enorma decepţie, conchide EFE.