Datele se desprind din cel mai recent studiu făcut de OMS în colaborare cu Institutul Naţional al Cancerului din Statele Unite ale Americii (SUA).
Potrivit sursei citate, consumul de tutun are costuri foarte ridicate pentru economia mondială, mai exact e vorba de un trilion de dolari anual. Tot anual, şase milioane de persoane mor din cauza unei afecţiuni legate de fumat sau de mestecatul tutunului, notează cele două instituţii.
„Industria tutunului produce şi comercializează produse care duc la moartea prematură a milioane de oameni, privează gospodăriile de resursele financiare care ar putea fi utilizate pentru alimente şi educaţie şi impun familiilor, comunităţilor şi ţărilor costuri medicale imense”, susţine Oleg Chestnov, director adjunct al OMS.
Aceeaşi cercetare arată că 80% din populaţia ţărilor cu venituri scăzute şi medii fumează, viciul fiind, astfel, mai des întâlnit în cazul grupurilor sărace şi vulnerabile.
Măsuri care să ducă la reducerea consumului de tutun
În ceea ce priveşte politicile de reducere ale consumului de tutun, acestea ar putea avea efecte pozitive imense, conform sursei citate.
„Dacă fiecare ţară ar creşte impozitul pe vânzări cu 0,80 de dolari per pachet de ţigări, veniturile încasate de stat anual ar creşte cu 140 de miliarde de dolari. Acest lucru ar reduce consumul de tutun, rezultând cu 66 de milioane mai puţini fumători”, arată raportul.
OMS subliniază că multe state nu utilizează taxele pe tutun în mod corespunzător — sub 0,4% din aceste cotizaţii sunt direcţionate către finanţarea de măsuri anti-fumat.