Martor protejat în dosarul ONPM: Fratele lui Dinel Staicu m-a ameninţat

0
176

Fosta avocata a lui Dinel Staicu, prezentată sub pseudonimul Angela Stoica, le-a spus judecătorilor că a primit ameninţări de la fratele omului de afaceri Dinel Staicu, şi că a fost şicanată luni de zile de ofiţerii ONPM cu intenţia de a semna pentru părăsirea programului de protecţie a martorilor.

„Un abuz ar fi acela că la termenul de judecată nu aveam voie să iau legătura cu apărătorul ales, astfel că nu puteam să îmi pregătesc apărarea. Aveam o cauză pe rolul Curţii de Apel Craiova şi nu puteam să îmi fac o apărare corespunzătoare prin telefon. Cu ocazia fiecărei deplasări trebuia să dau o declaraţie. Sunt zeci de declaraţii în care am spus că nu sunt mulţumită de programul de protecţie. Am sesizat aceste abuzuri şi într-o sesizare la Corpul de control al MAI. În protocol era prevăzută şi clauza că dacă nu eram mulţumită de ofiţerii de legătură pot sesiza la dispecerat. Prin toate mijloacele am sesizat. Chiar şi DNA. Chiar cu Lehăduş (comisar-şef în ONPM, n.r.) am avut discuţii foarte aprinse. Mi-a spus să dau declaraţie că nu sunt mulţumită şi că vreau să fiu exclusă, iar eu am refuzat”, a arătat Stoica, citată de News.ro.

Femeia a povestit judecătorilor presiunile la care a fost supusă. „Voia să scriu eu cu mâna mea că vreau excluderea. Lui Dan Puşcaş (comisar şef în ONPM, n.r.) şi Aurel Lehăduş le-am cerut o dovadă pentru că tot ce declaram rămânea la ei, într-un singur exemplar. Eu numele lor real le-am aflat după aceea. Îmi spuneau că au luat la cunoştinţă şi vor comunica la director. La intrarea în program am comunicat şi adresa părinţilor. Mama mea era grav bolnavă. Am primit telefon de la tatăl meu că mama e pe moarte. Am sunat la ofiţerii de legătură şi nu m-au lăsat, deşi mi s-a spus că numai în Craiova nu am voie, localitatea de unde am fost relocată. În rest, mi s-a spus că sunt o persoană liberă. M-au sunat după patru ore şi mi-au spus că de data asta pot să mă deplasez singură. Au spus că dacă mai am nevoie de astfel de deplasări să îi anunţ din timp, că trebuie să se mobilizeze şi să vină după mine. Mi-au spus să meargă cu mine la părinţ,i am spus că nu pot să mă însoţească pentru că părinţii mei nu ştiu că sunt în program”, a mai arătat martorul sub acoperire.

Urmărită în trafic

Fosta avocata a lui Dinel Staicu şi cea care l-a denunţat pe omul de afaceri a mai spus că, într-o deplasare la Mehedinţi, i s-a părut că este urmărită.

„I-am spus soţului meu că cineva ne urmăreşte, mi-a spus să mă concentrez la drum. La sensul giratoriu, la ieşirea de pe autostradă, am fost opriţi. Trei maşini au făcut cordon. Ne-au cerut amândurora permisul de conducere. Am întrebat de ce trebuie să prezinte şi pasagerul permisul de conducere. Le-am spus că mergem la înmormântarea mamei, au spus că le pare rău. Am stat două ore. Şi-au cerut scuze şi au spus că aşa au primit ordin de la Bucureşti şi că credeau că suntem fugari. Singurul care cunoatea maşina cu care ne deplasăm era Dan Puşcaş”, a mai arătat femeia.

Avocata a mai precizat că, la intrarea în program, ea şi soţul ei au primit câte un telefon mobil.

„Fiica mea stătea singură opt ore pe zi şi nu putea să ia legătura cu noi sau cu ofiţerii de legătură. Am cerut telefon şi au spus că nu au de unde. Deşi am fost relocată, m-au lăsat în continuare la Secţia 6 Poliţie unde semna şi Dinel Staicu, persoana din cauza căreia am fost inclusă în program. Odată m-am şi întâlnit cu el şi rudele lui la secţie de poliţie, lucru pe care l-am adus la cunoştinţă ofiţerului de legătură. Secţia 6 Poliţie nu mai avea competenţă şi am fost supusă riscului. Precizez că soţul meu a intrat în program independent de mine, iar fiica mea odată cu mine. La instanţă ajungeam întotdeauna ultima, după ce se striga cauza. Le-am spus: «Vă rog din suflet, să mergem în sală, să nu sfidez instanţa». Îmi spuneau să stau liniştită că ne anunţă. Întotdeauna ajungeam după. Le-am spus că fac sesizare la MAI la Corpul de control. Mi-au spus «Faceţi-o», iar la o săptămâna am fost relocaţi”, a completat Angela Stoica.

Ea le-a mai spus judecătorilor că i-a fost mutat copilul de la şcoală de două ori.

„I-am rugat să îmi comunice motivul pentru care e nevoie să fie relocat copilul şi nu mi-au răspuns. De fiecare dată spuneau să dau declaraţie că vreau să fiu exclusă din program dacă sunt nemulţumită. O clauză care mie, ca avocat, mi se părea nelegală, era să nu iau legătura cu organele de urmărire penală. Era prevăzută drept clauză în protocol. Altă clauză era de a anunţa de îndată ofiţerii de legătură cu privire la orice schimbare apărută în viaţa personală. Nu am înţeles cu exactitate la ce se referă. Sau alta care spune că trebuie să ne supunem tratamentelor medicale pe care ei le consideră, deşi nu aveau studii de specialitate”, a mai arătat martorul protejat.

Stoica a mai povestit instanţei cum a fost ameninţată de fratele lui Dinel Staicu.

„Am fost ameninţată de fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu. De îndată ce am fost informată, am anunţat ofiţerul de legăură. Au venit şi au spus să dau o declaraţie detaliată pentru că e foarte grav. Bogdan Oană mi-a spus că a fost o la o petrecere cu Marian Staicu şi acolo spunea ce-o să îmi facă. Eu şi Staicu suntem inculpaţi în acelaşi dosar. Nu au luat măsuri suplimentare, nici buton de panică nu aveam în casă. După ce se termina şedinţa de judecată, eram dusă într-un loc, până plecau toţi inculpaţii. După ce m-a ameninţat Marian Staicu, Lehăduş m-a luat cu maşina, iar în faţa noastră era maşina lui Marian Staicu. Aici, la Curtea de Apel, în spate, în dreptul bisericii Domniţa Bălaşa poţi să stai blocat şi 30 de minute. I-am spus că în faţă e maşina lui Marian Staicu, iar Lehăduş a transmis prin staţie că e Dinel Staicu în faţă, în condiţiile în care acesta era în închisoare. Am spus: «Nu, fratele lui». Marian Staicu conduce din 2009 aceeaşi maşină şi ei nici nu ştiau ce autoturism avea. Mă temeam zilnic pentru viaţa mea pentru că nu aveam sistem de alarmă sau buton de panică. Viaţa mea nu se rezuma doar la ziua în care eram dusă la instanţă, în celelalte 29 nu aveam nicio protecţie. Îi sunam şi răspundeau după câteva ore. În orele alea putem să păţesc orice”, a mai arătat femeia.

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments