Importantă remaniere guvernamentală în Iordania după carnagiul de la Karak

0
65

Guvernul iordanian condus de premierul Hani Mulqi a fost remaniat duminică, cele mai importante modificări vizându-i pe titularii portofoliilor de Externe şi de Interne, transmite AFP, citând un comunicat al Palatului regal de la Amman, preluat de agerpres.

La Ministerul de Externe, Ayman Safadi i-a luat locul lui Nasser Joudeh, aflat în funcţie din 2009, iar conducerea Internelor a fost preluată de Ghaleb Zohbi, care îi succede lui Salama Hammad, precizează comunicatul. 

În total, şase miniştri au fost remaniaţi, printre care şi cel al Educaţiei. 

Ayman Safadi, un cronicar politic născut în 1962, a fost anterior consilier al regelui Abdullah al II-lea, vicepremier în 2010 şi ministru de stat. 

Ghaleb Zohbi, avocat de profesie, a mai fost ministru de interne în 2012 şi de justiţie în 2013, dar şi deputat şi director adjunct al Securităţii naţionale. 

Schimbarea în fruntea Ministerului de Interne intervine după ce în jur de 50 de deputaţi au cerut o moţiune de cenzură împotriva ministrului Salama Hammad, în urma atacului jihadist de la Karak (sud) de luna trecută. 

La 18 decembrie, zece persoane, printre care şapte poliţişti, au fost ucise în atacul de la Karak, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic. Patru membri ai serviciilor de securitate au fost ucişi două zile mai târziu în timpul unei operaţiuni în aceeaşi regiune. 

Remanierea anunţată duminică este cea de-a doua după 28 septembrie a guvernului lui Hani Mulqi, ce are în componenţă 29 de miniştri, printre care două femei.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments