Preluăm acest articol despre analizele publicate privind recentele alegeri de pe CivitasPolitics.org.
PSD
Mare lucru nu este de spus despre PSD. Social democrații s-au mobilizat bine și au suficient de răspândiți pe tipuri de localități încât prezența relativ mare în marile orașe și relativ mică în rural nu l-a afectat decisiv.
Deși partidul și-a întărit prezența în zonele urbane (deci, în medie, mai prospere), Dumitru Sandu observă că, în continuare, dezvoltarea mai scăzură a comunităților corelează pozitiv cu intenția de vot PSD.
Votanții PSD locuiesc preponderent în comune sau în orașe cu nivel de dezvoltare materială redusă sau sub media națională, în contrast cu votanții USR care locuiesc preponderent în comunități dezvoltate (Rădăcini comunitare ale votului din decembrie 2016)
Mai ales pe fondul fragmentării „dreptei” PSD este cel mai important partid nu doar în rural ci și în urban. Dar, chiar și în urbanul mare „ecuația” pentru mainstream (adica fără PMP, știți că eu nu văd PMP ca mainstream) este, aproximativ: PSD= PNL + USR + 1%
(Mircea Kivu, preluat în articolul meu DATE ELECTORALE: Cine mai votează cu dreapta? Cine mai votează cu stânga?)
Și tineretul a votat PSD, ceea ce face ca profilul actual al partidului să fie întrucâtva asemănător cu cel al lui Victor Ponta în turul doi, spune Vladimir Ionaș (ANALIZĂ: De când votează tinerii PSD).
PNL
Am observat deja de la alegerile locale, că PNL a devenit un partid rural, în sensul unor procente mai bune în acea zonă ( Revolta municipiilor sau cum a devenit PNL un partid rural). Acest statut s-a întărit la aceste alegeri, când zona de mari orașe a fost penetrată de USR.
Dumitru Sandu mai observă că votul din comunitățile rurale care au votat Klaus Iohannis în 2014 nu a stat integral cu PNL ci a migrat parțial spre USR și, posibil, spre absenteism. Același autor observă și că, după toate probabilitățile, votul păturilor educate a migrat masiv spre USR. Ambele afirmații se găsesc în articolul deja citat.
PNL vs. USR
Dacă în rural PNL rămâne dominant iar urbanul este atacat de USR, care este viitorul liberalilor?
Barbu Mateescu observă că PNL riscă să rămână „intre scaune”.
Vrei mai puțin DNA și pensii mai multe, vrei tradiție, mândrie națională și credință? Votezi PSD. Vrei modernizare, toleranță, transparență, globalizare, YouTube și romgleză? Votezi USR (Observații despre parlamentare și despre anii următori)
Subsemnatul distinge într-un scenariu în care PNL devine un partid al satelor și orașelor mici și opțiunea în care partidul atacă zonele urbane construind un mini-USR în PNL (Cele două opțiuni ale PNL în fața provocării USR)
Victor Giosan, într-un document mai larg scris pentru Expert Forum, propune, printre alte măsuri de reformă, permiterea unor platforme interne în PNL (Digerând înfrângerea: o analiză a cauzelor eşecului PNL şi câteva soluţii pentru liberalism în România). Această măsură, în opinia mea, ar duce la apariția unui „USR în PNL” și poate, a unei platforme conservatoare, apropiată, să zicem, de valorile Coaliției pentru Familie („CpF în PNL”).
USR
Majoritatea lucrurilor care pot fi spuse despre USR se găsesc deja în rândurile de mai sus. Pe lângă acestea, George Jiglău, pornind de la datele unui studiu mai larg făcut împreună cu Gabriel Bădescu, observă că USR este mai radicală în cea ce privește liberalismul social decât propriul electorat online. Studiul are unele probleme de reprezentativitate recunoscute de autori dar, în măsura în care publicul USR are o covârșitoare predominanță urbană, mi se pare că putem accepta, aici, o concluzie (Alegerile parlamentare din 2016. Ce a contat pentru România online).
Subsemnatul, în articolul citat la începutul acestui text, observ că, la 18% în orașele mari, devine perfect posibil pentru USR să construiască organizații viabile.
Exit Poll-uri
La aceste alegri au fost publicate profile electorale pe baza a două exit-poll-uri.