Trump bulversează Europa. Liderii europeni reacţionează la declaraţiile preşedintelui ales al SUA

0
88

Cu cinci zile înainte să se instaleze la Casa albă, Donald Trump, preşedintele-ales al SUA a acordat un interviu comun la două cotidiane conservatoare europene: britanicul „The Times“ şi germanul „Bild“.  Şi de această dată, miliardarul a folosit formule şoc pentru a-şi expune viziunea despre Europa şi NATO. 

 

„Am spus cu mult timp în urmă că NATO are probleme. În primul rând că este învechită, pentru că a fost concepută acum ani şi ani. În al doilea rând, ţările membre nu plătesc ceea ce ar trebui“, a spus Trump, referindu-se la faptul că puţine dintre statele din alianţa nord-atlantică ating nivelul de 2% din produsul lor intern brut pentru cheltuieli militare, obiectiv al NATO fixat în 2014.

 

„Noi trebuie să protejăm aceste ţări, dar multe dintre ele nu plătesc ceea ce ar trebui“, a subliniat viitorul preşedinte american, care a apreciat că „aceasta este foarte nedrept faţă de SUA“. „Nu există decât cinci ţări care plătesc ceea ce ar trebui. Cinci. Nu este mult“, a criticat miliardarul. Acesta a precizat că a calificat de asemenea NATO ca învechită  „ pentru că nu s-a ocupat de terrorism“. 

 

Cu toate acestea, „NATO rămâne foarte importantă pentru mine“, a  subliniat Trump. Criticile preşedintelui ales riscă să reîntărească temerile aliaţilor SUA asupra politicii viitoare a Washingtonului, notează AFP. 

 

În timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, Donald Trump a suscitat nelinişte în special în rândul ţărilor din Europa de Est din vecinătatea Rusiei, părând să pună în cauză obligaţia de solidaritate între ţările NATO în caz de agresiune. 

 

El spusese că ar reflecta de două ori înainte de ajuta o ţară NATO dacă costurile Statelor Unite pentru susţinerea acesteia nu erau „rezonabil rambursate“.

 

„Merkel a comis o eroare catastrofică“

 

Preşedintele ales american, Donald Trump, a apreciat că Angela Merkel a comis „o eroare catastrofică“ deschizând ţara migranţilor şi a acuzat Germania de dominaţie asupra Uniunii Europene. El a apreciat că consecinţele acestei politici s-au făcut recent „clar simţite“ în ţară, într-o aluzie la atentatul comis asupra unui târg de Crăciun la Berlin, pe 19 decembrie, care a făcut 12 morţi şi a fost revendicat de gruparea Stat Islamic.

 

Preşedintele ales american a apreciat că Berlinul, mai degrabă decât să primească refugiaţi, ar fi făcut mai bine să militeze mai susţinut pentru obţinerea creării de zone de excludere aeriană în Siria pentru a proteja populaţia locală de bombardamente. „Ţările din Golf ar fi trebuit să plătească pentru asta, au mai mulţi bani decât oricine altcineva“, a spus Trump. El a acuzat de asemenea Germania că domină UE, aceasta fiind practic „un instrument“ pentru Berlin. 

 

„Este motivul pentru care eu cred că Regatul Unit a avut dreptate să iasă din UE“, a spus preşedintele ales al SUA.  Totuşi, miliardarul a precizat: „Eu o respect, o apreciez, dar nu o cunosc, deci nu pot să spun că aş susţine-o“ la alegerile legislative germane prevăzute pentru această toamnă, „în cazul în care aş susţine pe cineva“. 

 

„Şi alte state vor părăsi UE“

 

Preşedintele ales al SUA a prezis că Brexitul va fi„un success“ şi a anunţat că doreşte încheierea „rapidă“ a unui acord comercial cu Regatul Unit. Aceste cuvinte contrastează cu cele ale predecesorului său, Barack Obama, care anunţase că Regatul Unit s-ar găsi la capătul cozii de aşteptare pentru încheierea de acorduri comerciale cu SUA dacă ar părăsi vreodată UE. 

 

 Trump a apreciat de asemenea că „alte ţări vor părăsi“ UE, urmând exemplul Londrei, din cauza crizei migraţiei. El a indicat că îi este indiferent dacă Uniunea Europenă se destramă sau nu, o poziţie total diferită de a administraţiei Obama, care înainte de Brexit a militat pentru rămânerea Marii Britanii în UE.

 

O mână întinsă lui Putin

 

Viitorul lider de la Casa Albă a mai declarat că va propune ridicarea regimului de sancţiuni impus Rusiei ca urmarea a anexării regiunii Crimeea în schimbul unui acord de reducere a arsenalului nuclear cu Moscova.

 

„În primul rând, cred că armele nucleare ar trebui să fie mult mai puţine, reduse substanţial. Însă Rusia suferă foarte mult din cauza sancţiunilor, dar cred că se poate întâmpla ceva de pe urma căruia să beneficieze foarte mulţi oameni“, a adăugat liderul american.

 

Critici de la directorul CIA

 

Directorul în funcţie al CIA, John Brennan, i-a administrat duminică preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, o mustrare severă, sfătuindu-l să nu absolve Rusia pentru recentele sale acţiuni şi prevenindu-l să fie atent la declaraţiile pe care le va face după învestirea în funcţie.

 

„Spontaneitatea nu este ceva care apără interesele naţionale de securitate şi, de aceea, atunci când vorbeşte sau când reacţionează, asiguraţi-vă că înţelege că implicaţiile şi impactul asupra Statelor Unite poate fi profund“, a afirmat Brennan, într-un interviu la postul Fox News.  

 

 

Reacţii la declaraţiile preşedintelui ales al SUA

 

Miniştri de externe ai Uniunii Europene au reacţionat, în declaraţiile de presă făcute la sosirea la consiliul ce are loc luni la Bruxelles, la afirmaţiile făcute de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în interviurile acordate publicaţiilor The Times şi Bild. Şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a calificat drept îngrijorătoare declaraţia lui Trump potrivit căreia NATO este o structură „învechită“.

 

 „Vom vedea care vor fi consecinţele pentru politica americană“, a spus Steinmeier, care a sosit la consiliu după o întâlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.  Ministrul de externe al Franţei, Jean-Marc Ayrault, a apreciat că cel mai bun răspuns la afirmaţiile făcute de Trump este „unitatea europenilor“.

 

„La fel ca în cazul Brexit, trebuie să rămânem uniţi, să facem front comun, să nu uităm că forţa europenilor stă în unitatea lor. Aştept cu nerăbdare ca noul secretar de stat american să îşi preia funcţia ca să ne întâlnim şi să discutăm despre chestiuni importante: relaţia cu Rusia, chestiunea ucraineană, sancţiunile, acordul nuclear cu Iranul, acordul de la Paris“, a spus Ayrault. 

 

 Vicepremierul slovac Miroslav Lajcak, care deţine şi mandatul de şef al diplomaţiei, a făcut un apel la răbdare. „Haideţi să aşteptăm data de 20 ianuarie şi să judecăm administraţia Trump în funcţie de ce spune după ce va prelua mandatul. 

 

Nu cred că este cazul ca miniştrii de externe ai UE să speculeze pe marginea afirmaţiilor făcute de persoane care încă nu au fost confirmate în funcţie“, a fost reacţia oficialului slovac la întrebările privind afirmaţiile lui Donald Trump, în timp ce vicepremierul belgian Didier Reynders a spus că aşteaptă primele contacte cu viitoarea administraţie americană. „Avem multe lucruri de realizat împreună şi va trebui să le demonstrăm valoarea importantă pe care o reprezintă UE şi NATO“, a spus Reynders, care este şi ministrul de externe al ţării sale. 

 

NATO, îngrijorată

 

NATO a făcut trimitere la o declaraţie din decembrie 2016 a secretarului său general, Jens Stoltenberg, drept răspuns la solicitările presei de a comenta declaraţia în care preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a calificat organizaţia drept „învechită“, transmite luni AFP.

 

„Sunt absolut convins că Statele Unite îşi vor menţine implicarea în cadrul NATO, în legăturile transatlantice şi în garantarea securităţii Europei“ este declaraţia lui Stoltenberg prin care NATO a răspuns, fără vreun alt comentariu, solicitării agenţiei France Presse de a comenta declaraţiile lui Trump.

 

Secretarul general a Alianţei Nord-Atlantice a făcut afirmaţia redistribuită luni în data de 6 decembrie, la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai statelor NATO. 

 

El a mai spus atunci că îşi bazează încrederea în Donald Trump pe observaţiile făcute de „numeroşi lideri europeni“ şi pe o o discuţie telefonică avută cu Trump la câteva zile după ce a fost ales preşedinte. 

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments