Marea Britanie ‘a adus în sfârşit un pic de claritate’ cu privire la Brexit, a estimat marţi ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, după discursul premierului britanic Theresa May, care a precizat că ieşirea din UE implică de asemenea retragerea de pe piaţa comună, informează AFP.
‘Salutăm faptul că premierul britanic a schiţat astăzi viziunea guvernului său asupra ieşirii (din UE) şi a adus în sfârşit un pic de claritate asupra planurilor britanice’, a subliniat Steinmeier într-un comunicat, scrie agerpres.ro.
Citește și: John Kerry a vizitat locul în care a UCIS un om: A primit și o MEDALIE / FOTO
El a îndemnat la ‘relaţii pe cât de bune şi strânse posibil’ după ce Brexitul va fi oficializat.
Totodată, şeful diplomaţiei germane a amintit de poziţia de fond a Berlinului şi a altor ţări din UE: ‘Negocierile nu vor începe decât atunci când Marea Britanie va înştiinţa oficial cu privire la intenţia sa de a ieşi’ din UE.
Citește și: Apar noi detalii despre JEFUIREA lui Kim Kardashian: Viața bate filmul
Premierul britanic a promis că va declanşa această procedură la sfârşitul lui mai, preludiu pentru doi ani de negocieri.
Steinmeier a subliniat încă o dată că misiunea celor 27 de state ce vor rămâne este de a ‘întări coeziunea UE şi de a menţine integritatea pieţei unice’.
UE a exclus posibilitatea de a-i da Marii Britanii acces ‘a la carte’ către piaţa comună, adică să-i permită să aibă în acelaşi timp libertate de circulaţie pentru cetăţenii săi şi un control asupra imigraţiei, după cum doresc susţinătorii Brexitului.
Theresa May a subliniat marţi că menţinerea ţării sale în acest spaţiu de 500 de milioane de consumatori este incompatibilă cu prioritatea numărul unu a Londrei: stăpânirea imigraţiei europene.