Iohannis, în fața unui nou TERMEN: Ce VERDICT vor da magistrații în privința casei sale

0
52

Un nou termen în procesul privind casa din Sibiu pierdută de familia preşedintelui Klaus Iohannis este programat miercuri la Curtea de Apel Piteşti, fiind al patrulea după strămutarea cauzei de la instanţa similară din Braşov.

La termenul anterior, din 7 decembrie 2016, instanţa a admis cererea de amânare formulată de avocatul familiei prezidenţiale, pentru a o putea introduce pe Carmen Iohannis în calitate de moştenitor al mamei sale, Georgeta Lăzurcă, la rândul ei parte în proces.

„Încuviinţează cererea formulată de apărătorul contestatorilor privind amânarea cauzei pentru introducerea în cauză a moştenitorilor contestatoarei Lăzurcă Georgeta. Pune în vedere contestatorilor, prin apărător, să depună certificatul de deces al contestatoarei Lăzurcă Georgeta, să indice moştenitorii în timp util în vederea citării acestora pentru următorul termen şi să depună dovada calităţii de moştenitor”, se arăta în încheierea de şedinţă.

Citește și: Un cunoscut jurnalist reacționează după înregistrările lui Ghiță: ‘Marile dezvăluiri încă n-a venit’

Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut imobilul aflat în centrul Sibiului, se judecă la Curtea de Apel Piteşti, conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă a admis atunci o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov la o altă curte de apel din ţară, decizia fiind definitivă.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis a reclamat în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Braşov nu îndeplinesc condiţia de independenţă şi imparţialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor în cei 10 ani cât a durat procesul. Carmen şi Klaus Iohannis susţineau că, în urma articolelor apărute în presă, pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puţin la nivel de aparenţă, imparţialitatea judecătorilor.

Carmen şi Klaus Iohannis au depus o contestaţie în anulare, după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Braşov procesul privind imobilul din centrul Sibiului.

Pe 16 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de sentinţa judecătorească, adăugând că împreună cu avocaţii săi caută cele mai bune căi de a o contesta.

Pe 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a respins un recurs declarat de Klaus şi Carmen Iohannis şi a menţinut decizia Tribunalului Braşov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea iar după decesul acestora, averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat, fără a avea copii, anunță Agerpres.

Casa, aflată pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, la nr. 29, a trecut în proprietatea statului român iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept a lui Nicolae Baştea.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments