‘Regele PĂCĂNELELOR’ demis de Ponta, repus de Grindeanu secretar de stat la Transporturi

0
113

Premierul Sorin Grindeanu a făcut săptămâna aceasta o numire controversată la Ministerul Transporturilor. Este vorba despre Dragoș Virgil Titea.

Titea a mai ocupat această funcție între 20 martie 2014 și 25 august 2015. La acea dată, fostul premier Victor Ponta l-a demis după ce Titea în urma dezvăluirilor făcute de ZIUAnews potrivit cărora acesta a zburat la mare, pe data de 7 iulie 2015, împreună cu secretara sa Alexandra Florea și copiii săi cu un elicopter al Școlii Superioare de Aviație Civilă, instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

Teodor Meleșcanu, întâlnire crucială cu Ambasadorul SUA. Ce au discutat cei doi oficiali

Dragos Titea a participat atunci la Constanța la un eveniment organizat de către Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA”. Imediat după ce a aterizat la Constanța, elicopeterul Școlii Superioare de Aviație Civilă s-a întors gol către București, drumul dus-intors fiind pe banii statului.Cel mai picant amănunt este că pe foaia de zbor, fiul și fiica sa au fost trecuți ca și copiloți.

Trebuie precizat că acesta a ajuns pe postul de director juridic și administrativ de la Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian-ROMATSA unde încasa lunar peste 6.000 de euro, după ce a fost debarcat de la Ministerul Transporturilor de Victor Ponta.

Titea mai este numit și „Regele păcănelelor” întrucât a deținut a firmă care avea ca obiectd e activitate jocurile de noroc şi pariurile.

De asemenea, sursa citată mai scrie și că Titea este patron de păcănele, director juridic, secretar de stat, dar nu se știe unde și când a făcut liceul.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments