Marşuri anti-Trump în întreaga lume: Australia, Noua Zeelandă şi Japonia au dat startul

0
44

Mii de bărbaţi şi femei au defilat la Sydney şi Melbourne, în Australia, şi la Wellington şi Auckland, în Noua Zeelandă, în cadrul „Marşului femeilor“, organizat în semn de protest faţă de dispreţul arătat cu regularitate faţă de femei de cel care a devenit vineri noul preşedinte al SUA.

Manifestaţiile ar urma să aibă punctul culminant la Washington, unde circa 200.000 de persoane sunt aşteptate pe marea esplanadă din faţa Capitoliului, chiar locul unde miliardarul a fost învestit vineri ca cel de-al 45-lea preşedinte al SUA, în cadrul unei ceremonii la care, potrivit unui expert, s-a adunat numai o treime din mulţimea care l-a aclamat pe fostul preşedinte Barack Obama în 2009, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Marşul femeilor“, principala manifestaţie prevăzută pentru sâmbătă, îşi are originea într-un simplu apel postat pe Facebook care a devenit apoi viral. Apelul a fost făcut de o bunică, Teresa Shook, avocat retras care trăia până acum într-un liniştit anonimat în Hawaii. 

Potrivit organizatorilor, circa 600 de manifestaţii ar urma să aibă loc sâmbătă în întreaga lume pentru a protesta faţă de afirmaţiile pline de dispreţ sau de ură ale lui Trump faţă de femei, dar şi faţă de imigranţi, musulmani şi numeroase ţări străine.

Vineri, la Washington au avut loc mai multe manifestaţii, dintre care unele au degenerat în violenţe, care s-au soldat cu 200 de arestări.

Totuşi, în Australia şi Noua Zeelandă manifestaţiile s-ar derulat într-o atmosferă de calm.

La Sydney, cel mai mare oraş din Australia, circa 3.000 de oameni s-au strâns în Hyde Park, de unde au plecat către sediul Consulatului SUA din centrul oraşului.

„Nu protestăm ca o mişcare anti-Trump în sine, protestăm faţă de discursul urii, de retorica urii, de misoginism“, a explicat una dintre organizatoarele marşului, Mindy Freiband, potrivit Reuters şi news.ro.

„Credem că numeroase persoane sunt ameninţate de acest gen de măsuri“ de care a vorbit Donald Trump în timpul campaniei, a mai spus ea.

Mulţi dintre manifestanţi s-au declarat mai îngrijoraţi că politicile şi atitudinea lui Trump faţă de femei şi minorităţi s-ar putea răspândi.

Alţi 5.000 de oameni au protestat la Melbourne.

Mulţi dintre protestatarii de la Sydney şi Melbourne au purtat pălării roz.[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Z84GLIRCsO8&w=646&h=360]
Publicarea unei înregistrări din 2005 cu Trump, în care acesta povestea mândru de agresiunile sexuale pe care le-a comis, a provocat un val de indignare în lume.

În Noua Zeelandă, au fost organizate marşuri în patru oraşe, la care au luat parte circa 2.000 de oameni, a anunţat organizatorul lor, Bette Flagler.

Sute de oameni au protestat şi la Tokyo, inclusiv mulţi expaţi americani.

„Preşedinţia Trump îmi face să îmi fiarbă sângele în vene (…). Tot ce apreciem este posibil să dispară. Este timpul să spunem ce gândim şi să (ne exprimăm – n. red.) îngrijorarea, să facem tot ce putem pentru a salva valorile pe care le preţuim în America“, a atras atenţia Bill Scholer, profesor de artă.

La Manilla, circa 200 de oameni dintr-o mişcare naţionalistă filipineză s-au strâns timp de circa o oră în faţa Ambasadei SUA. Unii au fluturat pancarte prin care le cereau trupelor americane să plece din Filipine, în timp ce alţi au dat foc unui drapel american din hârtie, pe care era imprimată faţa lui Trump.

La nivel mondial, circa 670 de marşuri anti-Trump urmează să aibă loc sâmbătă, pe lângă protestul de amploare din Washington.

Deşi protestele sunt obişnuite la învestirile preşedinţilor americani, numai ceremonia în onoarea lui Richard Nixon, din 1968 – când SUA luptau în Vietnam – a atras reacţii atât de vehemente în toată lumea.

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments