Speriate de piaţa neagră a licenţelor şi sătule să dea zeci de mii de euro pe softuri antiplagiat, facultăţile au început să renunţe la lucrările de licenţă de la finalul studiilor. Prima este Facultatea de Drept de la Universitatea din Bucureşti, unde studenţii vor rămâne, chiar din această vară, doar cu examenul grilă. Însă atât reprezentanţii altor universităţi, cât şi cei ai studenţilor cred că aceasta poate duce la scăderea calităţii învăţământului superior.
„Deschideţi internetul şi veţi găsi de vânzare lucrare de diplomă. Nu doar la Drept, la toate facultăţile. Un fenomen pe care nu avem cum să îl controlăm”, a spus decanul Facultății de Drept, Flavius Baias pentru Digi24.
Teodor Meleșcanu, întâlnire crucială cu Ambasadorul SUA. Ce au discutat cei doi oficiali
Acesta este principalul motiv pentru care Facultatea de Drept a decis să renunţe la lucrarea de licenţă.
„Nu se justifică să achiziţionăm un soft pentru lucrările de diplomă care costă câteva zeci de mii de euro şi apoi alimentarea lui cu baze de date pentru a verifica daca lucrurile sunt plagiate sau nu, Nu avem cum să controlăm fenomenul scrierii de către altă persoană”, a adăugat decanul Facultății de Drept.
La Facultatea de Drept, schimbarea se face chiar de anul acesta. Practic, studenţii care sunt acum în anul IV şi urmau să predea la vara lucrări de licenţă de zeci de pagini, acum nu mai au decât de învăţat, pentru că singura metoda de evaluare va fi un examen scris.
Măsura a fost discutat şi cu studenţii facultăţii.
PICCJ, anunț de ULTIMĂ ORĂ: Procurorii cer ajutorul publicului în dosarul Mineriada
„Mi se pare că examenul grilă reflectă cunoştinţele pe care le deprinzi în timpul facultăţii, mai mult decât licenţa scrisă”.
„Este mai greu examenul de licenţă, se aude că vor fi grile deschise, nu închise, şi ne vom pregăti mai bine şi ne va ajuta ami mult la intrarea în profesie, la Barou sau INM”.
Măsura este posibilă ca urmare a unui ordin dat de fostul ministru Mircea Dumitru, la finalul mandatului, acum două săptămâni. Actul spune că diploma de licenţă se poate obţine după una sau două probe, la alegerea facultăţilor.
„Pentru noi e o situaţie foarte avantajoasă pentru că se poate plia mai convenabil pe foarte marea varietatea programe de studii pe care o avem în universitate, fiecare cu specificul său”, a spus prorectorul Universității București, Liviu Papadima.
Renunţarea la lucrarea de licenţă nu este însă văzută cu ochi buni de toată lumea.
„Se poate deschide o cutie a Pandorei şi putem să avem universităţi cu diverse examene care pot fi foarte facile gen teste grilă sau alte examene care pot fi uşor de fraudat”, a explicat președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
„Ar însemna o scădere dramatică a calităţii absolvenţilor acelei facultăţi. Nu am cunoştinţe de vreo universitate în lume care să finalizeze studiile fără o lucrare de licenţă”, a adăugat președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu.
Conform unui studiu european, 51% dintre studenții români admit că au plagiat în mod intenționat.