Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) susţine că întocmirea şi punerea „în grabă” în circuit de către Ministerul Justiţiei a proiectului de ordonanţă privind graţierea nu relevă intenţia unei dezbateri publice „serioase”, ci „mai degrabă ignorarea principiului transparenţei”. AMR a dat publicităţii vineri un comunicat de presă în care spune că a observat cu surprindere că problema graţierii, lansată în spaţiul public la nivel de „discuţie”, pornind de la condiţiile de detenţie, cu trimitere la penalizarea României prin hotărâri CEDO, s-a transformat „peste noapte” în „proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru graţierea unor pedepse”, fiind la un pas de punerea pe ordinea de zi a Executivului.
Citeşte şi: Sorin Grindeanu, alte numiri în funcţii cheie: Pe cine a adus premierul în guvern
Potrivit sursei citate, astfel cum AMR a subliniat în comunicatul de presă din 11 ianuarie, dat în comun cu UNJR, o eventuală lege de graţiere trebuie să vizeze doar infracţiuni cu un grad redus de pericol social şi să excludă infracţiunile de corupţie. În vederea găsirii celei mai bune forme pentru o asemenea lege a graţierii, AMR şi UNJR au făcut trimitere clară la o dezbatere publică, purtată cu argumente factuale şi raţionale, arată comunicatul. „Întocmirea şi punerea în circuit a ‘Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru graţierea unor pedepse’, în grabă, la 18 ianuarie 2017, cu stabilirea datei de 24 ianuarie 2017 (a se vedea site-ul MJ), ca termen limită pentru ‘propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii’, nu relevă intenţia unei dezbateri publice serioase asupra acestuia, ci, mai degrabă, ignorarea principiului transparenţei de către iniţiatorul proiectului (din 18 în 24 ianuarie 2017 fiind numai trei zile lucrătoare)”, declară AMR.
Citeşte şi: PANICĂ la metroul din Bucureşti: Călătorii au fost EVACUAŢI
AMR mai spune că prevederea potrivit căreia graţierea colectivă se acordă prin „lege” a constituit un „amănunt” de tehnică legislativă care nu s-a considerat necesar a fi respectat, cu toate că art.13 alin.1, 2 din Legea 54/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii vorbeşte despre „legea de graţiere”, iar art. 15 alin.1, 2 stabileşte procedura, potrivit căreia, „în cazul iniţierii legii de graţiere de către Guvern, sarcina elaborării proiectului de lege revine Ministerului Justiţiei. Administraţia Naţională a Penitenciarelor poate face propuneri motivate Ministerului Justiţiei în vederea iniţierii unei legi de graţiere”.
Prin urmare, Guvernul nu poate fi decât „iniţiatorul” acestei legi, indică AMR. Asociaţia Magistraţilor atrage atenţia asupra faptului că argumentul dezvoltat în „Nota de fundamentare”, referitor la iminenţa aplicării unor sancţiuni de către CEDO şi la condiţiile deosebit de grele şi degradante în care sunt obligate să trăiască persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, nu justifică lipsa unei evaluări preliminare a impactului (făcută în regim de urgenţă), după cum nu justifică nici trecerea de la afirmaţii generale, făcute de oamenii politici în spaţiul public, la un proiect de ordonanţă de Guvern, căruia, „până să ne dezmeticim, îi expiră termenul de dezbatere publică”.
Magistraţii mai arată că o serie de prevederi pun în discuţie fundamentul şi voinţa politică materializate în acest proiect de act normativ, fiind necesare justificări concrete care să înlăture suspiciunile opiniei publice şi diferenţele de regim juridic neexplicate. „Avem în vedere, bunăoară, dispoziţia potrivit căreia, prin excepţie, graţierea parţială se acordă fără să fie necesară plata despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărârea judecătorească definitivă (în timp ce, pentru graţierea totală plata prejudiciului este o condiţie). Justificarea, fără explicaţii suplimentare, ar putea fi găsită doar pentru persoanele diagnosticate cu boli incurabile, în faze terminale – în timp ce, de exemplu, pentru femeile însărcinate, există instituţia amânării sau întreruperii executării pedepsei. Pentru excepţia privind lipsa oricărei obligaţii de acoperire a prejudiciului produs prin infracţiune de către persoanele care au împlinit vârsta de 60 de ani nu se aduce nicio argumentare viabilă, cu atât mai mult cu cât, dacă o astfel de persoană beneficiază de graţiere totală, are obligaţia plăţii despăgubirilor pentru prejudiciul provocat prin infracţiune. În acest fel, se poate pune problema unei liberări condiţionate mascate, dar cu efecte sigure, dat fiind că o cerere de liberare condiţionată (după executarea a 1/3 din pedeapsa cu închisoarea) poate fi admisă sau respinsă, în funcţie de înscrisurile dosarului (acoperirea prejudiciului produs prin infracţiune fiind, însă, o condiţie necesară), în timp ce proiectul ordonanţei de graţiere asigură ieşirea din închisoare, în condiţiile arătate”, mai afirmă AMR.
Asociaţia subliniază că, dacă graţierea totală nu se aplică infracţiunilor de corupţie, nu există aceeaşi prevedere şi cu privire la graţierea parţială, ceea ce înseamnă că de aceasta beneficiază şi persoanele condamnate pentru infracţiuni de corupţie şi, mai mult decât atât, acestea nu au nici obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă. Conform AMR, tot astfel, sunt exceptate de la graţierea totală infracţiuni de evaziune fiscală destul de rar întâlnite în practică (prevăzute de art. 3-5, art. 7 din Legea nr. 241/2005), în timp ce infracţiunile de evaziune fiscală pentru care s-a pronunţat majoritatea condamnărilor (prevăzute de art. 9) nu sunt exceptate de la graţierea totală şi, cu atât mai puţin, de la cea parţială, trebuind notat, din nou, faptul că, în cazul graţierii parţiale a infracţiunii de evaziune fiscală nu există obligaţia plăţii prejudiciului stabilit prin hotărârea definitivă de condamnare.
„Este adevărat că, în măsura în care graţierea este gândită ca un act de clemenţă colectivă destinat infracţiunilor cu un grad redus de pericol social, plata prejudiciului nu ar trebui să constituie o condiţie esenţială, dar, întrucât, în proiect, se pune inclusiv problema graţierii parţiale a pedepselor pentru infracţiuni de corupţie – situaţie cu care AMR nu este de acord – ‘scăparea’ constând în nestabilirea unui prag valoric peste care plata prejudiciului să fie o condiţie necesară pentru incidenţa actului normativ de clemenţă este de neconceput, chiar şi la nivel de principiu”, mai spun magistraţii, conform Agerpres.
AMR anunţă că va prezenta Consiliului Superior al Magistraturii observaţiile argumentate cu privire la proiectul MJ, evidenţiind toate aspectele care determină concluzia că, „fără să negăm iminenţa aplicării unor sancţiuni de către CEDO (deşi aici pot şi trebuie prezentate nuanţe) şi condiţiile degradante în care sunt obligate să trăiască persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, acest proiect, astfel cum a fost conceput, structurat şi motivat, nu probează că suntem în prezenţa unei iniţiative acceptabile, în acord cu necesităţile sociale şi cu normele de drept”.
