Ilegalităţi cu repetiţie în faţa unei instituţii publice de la Iaşi. Zeci de persoane cu dizabilităţi vând tichetele de transport gratuit primite de la stat, în schimbul unor sume derizorii, speculanţilor care stau la poarta Direcţiei de Asistenţă Socială. Aceştia le dau mai departe de trei ori mai scump, iar autorităţilor le este greu să oprească fenomenul.
[KGVID]https://www.7est.ro/wp-content/uploads/2017/01/digi24.mp4[/KGVID]
Vrei să cumperi?
-Aveţi de cumpărat?
-Hai că îţi dau eu!
-Şi cât sunt?
-Am şi copii la legitimaţie, tot! Îmi dai 200 de lei, că am şase foi aici.
Speculanţii cumpără tichetele cu 10-20 de lei şi le revând cu profit uriaş. În faţa reporterilor fac însă pe nevinovaţii.
Nu duc, însă, lipsă de clienţi, pentru că sunt destule persoane cu dizabilităţi care îşi vând tichetele gratuite de transport.
–Le vinzi?
-Da.
-Cam cu cât?
-Până la mine în sat e 10 lei un drum. E al treilea an când le iau şi le dau aşa.
Potrivit legii, persoanele încadrate în grad de handicap grav şi însoţitorii acestora primesc 12 tichete de transport gratuit pe teritoriul României. Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi eliberează anul peste 130.000 de asemene bilete. 10 la sută dintre ele nu sunt folosite de beneficiari.
Ilegalitatea este întreţinută şi de unii şoferi de microbuz, care nu respectă legea şi acceptă bilete gratuite chiar dacă cel care le foloseşte nu arată legitimaţia de persoană cu dizabilităţi.
Ilegalităţile comise nu pot fi depistate decât prin sesizări sau când transportatorii aduc tichetele pentru decontare. Anul trecut, 10.000 de bilete nu au fost decontate de Direcţia de Asistenţă Socială.
„Când sunt completate cu ştersături, cu corecturi, atunci persoana care verifică aceste bilete nu le decontează,” precizează Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt DGASPC Iaşi .
100 de oameni sunt cercetate penal de poliţişti pentru că au vândut ilegal tichete de transport destinate persoanelor cu handicap. Ei riscă între 3 luni şi doi ani de închisoare pentru fals privind identitatea, relatează digi24