USR contestă decizia Bp privind amânarea votului pentru reprezentanţii societăţii civile în CSM

0
63

Grupul parlamentar al USR din Senat contestă decizia luată de Biroul permanent al Camerei superioare a Parlamentului, în şedinţa din 16 ianuarie, cu privire la prelungirea termenului de depunere a candidaturilor din partea societăţii civile pentru poziţiile de reprezentanţi în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, Agerpres, USR susţine că Senatul „tergiversează completarea CSM” şi solicită Biroului permanent să revină asupra deciziei luate şi să îi nominalizeze pe cei doi reprezentanţi ai societăţii civile, dintre candidaturile depuse.”Grupul parlamentar al USR din Senat protestează faţă de decizia Biroului permanent al Senatului din 16 ianuarie 2017 de a prelungi termenul pentru depunerea candidaturilor din partea societăţii civile pentru poziţiile de reprezentanţi în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Amintim că procesul de selecţie a început cu două luni înainte de expirarea mandatului membrilor CSM. În cadrul procedurii de selecţie au fost deja înregistrate şapte candidaturi. Senatul avea obligaţia să nominalizeze doi reprezentanţi ai societăţii civile în componenţa CSM dintre candidaturile deja înregistrate până la data prescrisă de art. 19 din Legea nr. 317/2004 care prevede că termenul pentru depunerea candidaturilor a expirat anul trecut, cu două luni înainte de expirarea mandatului membrilor CSM”, se arată în comunicatul de presă.

Totodată, senatorii USR afirmă că „este inacceptabil ca tocmai Senatul să încalce legea”.”Cerem aşadar Biroului permanent să revină asupra deciziei luate şi să nominalizeze de îndată cei 2 reprezentanţi ai societăţii civile, dintre candidaturile existente”, se precizează în documentul citat.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments