După participarea preşedintelui Klaus Iohannis la protest, a fost iniţiată şi o petiţie care solicită suspendarea lui Klaus Iohannis, pe motivul unei tentative de lovituri de stat. Iniţiatorul acestei petiţii este Ovidiu Tocaciu, secretar coordonator al ALDE.
În primele 24 de ore, petiţia a fost semnată de 300 de persoane, un număr foarte mic în comparaţie cu alte petiţii iniţiate pentru demisia sau demiterea unor miniştri. De exemplu, petiţia iniţiată pentru demiterea fostului vicepremier Gabriel Oprea a strâns 1.000 de semnături în primele ore şi peste 10.000 în doar două zile.
Noi proteste au avut loc, duminică seară, faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului Penal. În Bucureşti, au ieşit în stradă peste 20.000 de protestatari, cărora li s-a alăturat la un moment dat şi preşedintele ţării, Klaus Iohannis. Preşedintele a stat aproximativ un sfert de oră în mijlocul manifestanţilor şi a spus că este inadmisibil să fie schimbate legile în modul în care se intenţionează şi că oamenii au de ce să fie indignaţi.
„O gaşcă de oameni politici, cu probleme penale, vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept. Aşa ceva nu se poate admite! Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate. Românii, pe bună dreptate, sunt indignaţi“, a declarat Iohannis, prezent în mijlocul protestatarilor.