SUA: Numirea lui Rex Tillerson în fruntea diplomaţiei americane a depăşit un prim obstacol

0
51

Comisia pentru politică externă a Senatului american a aprobat luni numirea de către Donald Trump a lui Rex Tillerson, fost director general al concernului ExxonMobil, la conducerea Departamentului de Stat, în pofida opoziţiei democraţilor, transmite AFP. 

Senatorii din comisie au votat cu 11 la 10 în favoarea sa, toţi republicanii aprobându-l, iar democraţii respingând în bloc desemnarea lui. Plenul Senatului urmează să voteze pentru a finaliza această numire la o dată care va fi stabilită ulterior. 

Rezervele exprimate de mai mulţi senatori republicani, ca John McCain şi Marco Rubio, au fost învinse în cele din urmă. Aceştia îşi exprimaseră preocuparea în legătură cu fostele relaţii dintre patronul gigantului petrolier şi autorităţile din Rusia, unde ExxonMobil are interese importante, şi cu refuzul lui Rex Tillerson, în cursul audierii în Senat, de a-l acuza pe Vladimir Putin de crime de război în Siria. 

„Dată fiind incertitudinea care există în ţara noastră şi în străinătate faţă de politica noastră externă, a întârzia inutil confirmarea sa sau a o umbri cu controverse, ar fi împotriva intereselor noastre naţionale”, a declarat Marco Rubio pe Facebook luni, după ce a făcut să mărească suspansul timp de mai multe săptămâni. 

În faţa senatorilor, Rex Tillerson s-a demarcat, la 11 ianuarie, de preşedintele republican în câteva dosare politice, inclusiv Rusia, de care preşedintele Donald Trump doreşte să se apropie. 

„Deşi Rusia caută respect şi relevanţă pe scena mondială, activităţile ei recente nu au respectat interesele Statelor Unite’, a spus atunci viitorul şef al diplomaţiei americane. 

El a recunoscut faptul că Rusia ‘a invadat Ucraina, inclusiv prin anexarea Crimeii, şi a sprijinit forţele siriene care au încălcat brutal legile războiului’, admiţând în acest context că preocuparea statelor membre NATO faţă de agresivitatea Rusiei este justificată. 

‘Probabil nu vom fi niciodată prieteni’, a conchis Rex Tillerson, care a dezvoltat o relaţie bună cu oficialii ruşi în perioadă cât a fost director general al companiei ExxonMobil. 

El s-a mai delimitat de preşedintele Donald Trump, dând asigurări că Statele Unite vor rămâne implicate în lupta împotriva încălzirii climatice. 

Aceste nuanţări nu au fost însă suficiente pentru a-i permite lui Rex Tillerson să obţină măcar un vot din partea opoziţiei democrate. 

„Mi-e teamă că nu îl va sfătui pe preşedinte să păstreze sancţiunile existente împotriva Rusiei”, a declarat senatorul democrat Ben Cardin. „Şi nu pare interesat de proiectul noilor sancţiuni pe care l-am depus împreună cu senatorul McCain”, a mai spus el. 

Următoarea etapă este votul în şedinţă plenară. În absenţa vreunei defecţiuni, majoritatea republicană de 52 de locuri din totalul de 100 îi este suficientă lui Rex Tillerson pentru confirmarea sa. 

Diplomatul de carieră Thomas Shannon exercită ca interimar atribuţiile de secretar de stat al SUA.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments