Halep se agaţă de locul 4: Simona a dat-o în bară la Australian Open, dar poate evita o cădere în clasamentul mondial

0
72

Simona Halep a fost „răsplătită“ pentru eliminarea din turul I de la Australian Open cu o urcare în clasamentul WTA!

 

Imediat după eşecul cu Shelby Rogers (52 WTA), românca a ajuns chiar pe 3 în clasamentul virtual, întrucât Radwanska, semifinalistă la Melbourne în 2016, a pierdut în turul II de această dată şi a rămas fără peste 700 de puncte. Între timp, Halep a revenit pe 4, fiind depăşită de Karolina Pliskova, cehoaica urmând să joace în sferturi la Melbourne.

 

Vestea bună pentru constănţeanca de 25 de ani e că dintre cele patru jucătoare care o puteau depăşi după Australian Open, doar două mai sunt în competiţie: Johanna Konta (9 WTA) şi Garbine Muguruza (7 WTA). Celelalte două care reprezentau o ameninţare pentru Halep au pierdut pe rând:

 

*Cibulkova a pierdut în turul III cu Makarova.

 

*Kuzneţova a ieşit în optimi cu Pavlyuchenkova.

 

Misiune teribilă pentru Konta

 

Pentru ca Halep să-şi păstreze locul 4 mondial, două condiţii ar trebui să se îndeplinească:

 

*Muguruza să nu ajungă în finală

 

*Konta să nu câştige Australian Open

 

În acest moment, primul scenariu reprezintă un pericol mai mare pentru Simona, în condiţiile în care Konta n-are niciun trofeu de Mare Şlem în CV şi, oricum, urmează să o întâlnească pe Serena Williams în sferturi, ceea ce pare a fi o misiune imposibilă la prima vedere.

 

Miza locului 4

 

De ce e însă important ca Halep să-şi păstreze locul 4 mondial? Fiindcă astfel ar da mai târziu de adversare grele în turneele mari, precum cele de Grand Slam. Pe scurt, ocupanta locului 4 WTA poate să o întâlnească, abia în semifinale, pe prima sau pe a doua jucătoare a lumii, în timp ce, dacă eşti pe 5 WTA, eşti nevoită să joci cu locul 1 sau cu locul 2 mondial, încă din sferturi.

 

Cum stau restul româncelor?

 

Pe tabloul principal de la Australian Open s-au aflat şase românce la simplu: Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cârstea, Patricia Ţig şi Ana Bogdan.

 

În afară de Cârstea şi de Bogdan, ultima venind din calificări, toate au dezamăgit. Din fericire pentru ele, rezultatele de la Melbourne nu vor avea un efect negativ asupra locului pe care îl ocupă în ierarhia mondială.

 

Dacă Halep oscilează între 4 şi 5, celelalte românce au următoarea situaţie în clasamentul virtual:

 

*Irina Begu ar urma să urce o poziţie, până pe 28.

 

*Monica Niculescu va înregistra o cădere de două locuri, până pe 34.

 

*Sorana Cârstea va ajunge de pe 78, pe 59.

 

*Patricia Ţig va urca de pe 107, pe 105.

 

*Ana Bogdan va urca opt poziţii, până pe 117.

36,355

de dolari e prima încasată de Simona Halep pentru prezenţa pe tabloul principal de la Australian Open. 

Ultimii români, eliminaţi

Perechea de la dublu-mixt, formată din Horia Tecău şi Irina Begu, a fost învinsă în optimile probei de echipa formată din Abigail Spears / Juan Sebastian Cabal (SUA / Columbia), scor 4-6, 3-6. Astfel, România nu mai are niciun reprezentant în probele de seniori de la Australian Open 2017.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments