Protest INEDIT: A ‘nins’ cu lapte praf în fața Consiliului European / FOTO

0
58

Un grup de producători de lapte europeni au „înzăpezit” cu un strat fin de lapte praf piaţeta din faţa clădirii Consiliului european de la Bruxelles, unde avea loc o reuniune a miniştrilor agriculturii din Uniunea Europeană, relatează AFP, conform agerpres.ro

Cei circa 60 de manifestanţi, veniţi din ţări ca Belgia, Germania, Franţa, Olanda sau Lituania, la apelul sindicatului European Milk Board, contestă decizia Comisiei europene de a readuce treptat pe piaţă stocuri de lapte praf care au fost retrase pentru a încerca să stabilizeze preţurile într-un moment de criză de supraproducţie. La finele lui noiembrie, CE a hotărât repunerea în vânzare a unei părţi din stocurile acumulate de peste un an în statele membre, adică 6% din cele 355.000 de tone retrase, însă a refuzat sistematic să finalizeze licitaţiile argumentând că ofertele primite s-au situat „mult sub preţurile pieţei”.

Guvernul Grindeanu – și mumă, și ciumă pentru deținuți

Preţurile s-au situat între 155 şi 190 euro per 100 kg, cu mult sub pragul minim stabilit la prima adjudecare, la 15 decembrie, de 215.10 euro per 100 kg, a explicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Comisiei, care a insistat că „principalele obiective rămân menţinerea echilibrului pe piaţă şi redresarea cursului”. 

Vicepreşedinta sindicatului, Sieta van Keimpema, a subliniat la rândul său într-un comunicat că „pentru mulţi producători devine din ce în ce mai mult o chestiune de supravieţuire”, aceştia suferind „pierderi importante, în condiţiile în care preţul laptelui trece de 30 de eurocenţi per kilogram, la costuri de producţie de 45-50 de eurocenţi”

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments