50 de persoane audiate în cazul incendiului de la Clubul Bamboo

0
70

Un număr de 50 de persoane, angajaţi sau clienţi, au fost audiate în perioada 21-23 ianuarie, în vederea stabilirii circumstanţelor în care a avut loc incendiul de la Clubul Bamboo din Bucureşti. De asemenea, au fost audiaţi reprezentanţii legali ai societăţii comerciale care deţine clubul, precizează marţi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (TB) într-un comunicat remis Agerpres.

În aceeaşi perioadă, a fost monitorizată starea persoanelor internate şi au fost ridicate înscrisuri medicale de la spitalele la care au fost transportate persoanele vătămate în incendiu, precizează sursa citată. Totodată, a fost ataşată la dosarul cauzei documentaţia transmisă de instituţiile publice cu atribuţii în autorizarea şi verificarea activităţii clubului (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală Sector 2, Primăria Sectorului 2), documentaţie care este analizată la momentul actual.

Conform datelor furnizate de Parchetul de pe lângă TB, cercetarea la faţa locului a fost iniţiată în data de 21 ianuarie, cu privire la exteriorul construcţiei, respectiv proximitatea zonei afectate de incendiu, însă desfăşurarea acestei activităţi a fost influenţată de faptul că intervenţia pentru stingerea incendiului a fost una de durată, dată fiind amploarea acestuia, incendiul fiind declarat lichidat în data de 23 ianuarie.

În acest interval de timp, au fost analizate posibilităţile tehnice de continuare a cercetării la faţa locului de către procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă TB şi ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciului Omoruri şi Serviciului Criminalistic – DGPMB, activitate care presupune îndepărtarea unor părţi semnificative din structura metalică a construcţiei, în condiţiile în care riscul de prăbuşire este extrem de mare, aspect constatat atât de către pompierii care au acţionat pentru stingerea incendiului, cât şi de către reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii.

În acest sens, au avut loc consultări repetate la locul producerii incendiului cu specialişti din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al Inspectoratului de Stat în Construcţii, până la momentul actual nefiind identificate resursele necesare pentru realizarea acestei intervenţii, nici în ceea ce priveşte utilajele – cele deţinute neavând anvergura necesară, date fiind şi particularităţile perimetrului în care trebuie să fie efectuată intervenţia – nici în ceea ce priveşte personalul calificat pentru manevrarea unor astfel de utilaje, mai precizează aceeaşi sursă.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments