O închisoare de LUX va fi construită în România: Condiții de CINCI STELE pentru deținuți

0
60

În plin scandal legat de Legea Grațierii, în România rumează să se construiască cea mai luxoasă închisoare din câte au existat. Ea va fi ridicată lângă București, mai precis, în localitatea Pantelimon, va costa 20 milioane de euro, iar banii vor fi asigurați din bugetul de stat și din fonduri europene. În închisoarea de lux, deținuții vor avea sală de fitness, vor sta singuri în camere și își vor putea comanda ce mâncare doresc, contra cost.

Condițiile inumane de trai, în care își ispășesc pedepsele mii de infractori dau mare bătaie de cap autorităților române, care sunt obligate de forurile internaționale să îmbunătățească viața de după gratii a celor certați cu legea. România riscă amenzi imense, peste 800 de milioane de euro, dacă nu remediază în foarte scurt timp situația din penitenciare.

Autoritățile caută soluții pentru a mai rezolva cât de cât această problemă. Unii s-au gândit că o măsură pentru a descongestiona penitenciarele ar fi o lege a grațierii, de care ar beneficia câteva mii de infractori. Alții spun că dacă s-ar construi penitenciare noi, la standarde internaționale, s-ar rezolva problema.

Citește și: PSD îl AVERTIZEAZĂ pe Iohannis: ‘UNICA soluție este SUSPENDAREA președintelui’

Conform Libertatea, construcția a fost începută în urmă cu câțiva ani, dar din lipsa banilor, lucrările au fost sistate. Mai exact, surse din conducerea orașului spun că noua locație destinată infractorilor nu va fi una normală, ci una pentru deținuții care au bani. Adică va fi una de lux.

Spațiul de detenție va fi amenajat pentru 150-200 de persoane. Celulele, în jur de 60-70 vor fi amplasate pe trei etaje, iar la fiecare nivel vor exista două spații destinate sălilor de mese și de relaxare, plus un teren de sport modern și spatii de plimbare în curte. Vor exista și o bibliotecă, un cabinet medical ultra modern dar și sală de fitness.

Penitenciarul Pantelimon va fi unul dintre cele mai dotate, din punct de vedere tehnic. Va avea sisteme de monitorizare și supraveghere ultramoderne. Mai mult, spun sursele, cei care vor fi cazați aici vor avea la dispoziție și bucătărie proprie.

”Este normal să existe o pușcărie pentru cei care au dus o viață de lux și nu se pot adapta la actualele condiții din închisoare. Ei sunt privați de libertate, nu de o viață decentă. Dacă plătesc, vor avea la dispoziție tot ce își doresc. Vor avea și camere indivduale, pentru cei care vor opta să stea singuri. Oricum, maxim 3 persoane vor sta într-o celulă. Băile vor fi individuale, dotate cu tot ce trebuie. Cei cărora nu le va fi pe plac mâncarea de la penitenciar, își pot comanda ce vor să mănânce. Prețul cazării se va stabili în funcție de ceea ce își dorește clientul”, mai spun sursele.

Pentru pușcăria de lux, vor fi angajați gardieni care să facă față deținuților. Construcția Penitenciarului Pantelimon costă 20 milioane de euro, iar banii sunt de la bugetul de stat și din fonduri europene, mai spun sursele citate.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments