TAS confirmă admiterea Kosovo în cadrul UEFA

0
92

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a validat, marți, admiterea Kosovo în cadrul Uniunii Europene de Fotbal, respingând apelul Federației de fotbal din Serbia, care dorește să obțină anularea acestei rezoluții, informează AFP.

Kosovo a devenit, în luna mai, membru atât al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), cât și al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), ceea ce îi permite să ia parte pentru prima oară la preliminariile Cupei Mondiale din 2018 din Rusia.

Citește și: Il Luce, mai tare ca Guardiola și Van Gaal: Românul e pe locul 5 în topul antrenorilor din Ligă

Micul stat balcanic și-a declarat independența în 2008, chiar dacă nu este recunoscut de mai multe țări între care Serbia sau Rusia, anunță Agerpres.

Federația de fotbal din Serbia considera că UEFA ar fi violat propriile sale reguli, incluzând Kosovo pe 3 mai anul trecut ca al 55-lea membru al său. TAS a respins această formulare, reamintind regulamentul UEFA care prevede că aderarea la instanța continentală este deschisă „asociațiilor europene având sediul într-un stat independent recunoscut de Națiunile Unite”.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments