Primii șmecheri grațiați de justiția ieșeană. Doi primari au scăpat deja de abuz în serviciu

0
386

@ În județul Iași, doi demnitari și un fost director la stat au fost deja “grațiați”  prin bunăvoință procurorilor și a judecătorilor @ Printre aceștia se află doi primari care au scăpat de acuzațiile de abuz în serviciu

GALERIE FOTO

Sunt de apreciat eforturile pe care le face, în special în această perioadă, Parchetul General pentru a evita situațiile în care unii ar putea de scăpa de rigorile Legii, prin condamnarea de acum celebrelor ordonanțe ale “grațierii și amnistiei”. Ne-am dori însă ca aceste eforturi ale Parchetului General (cu denumirea oficială Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ) să fie cuprinse într-o practică unitară care să fie aplicată riguros și de unitățile din subordine adică de parchetele județene sau cele de pe lângă curțile de apel. Săptămânalul 7 Est, prezintă în numărul de astăzi, trei cazuri în care persoanele urmărite penal, dintre care doi demnitari și un fost director la stat au scăpat pur și simplu de răspundere penală deoarece anchetele penale și procesele au fost tergiversate până când faptele s-au prescris. Unii vor spune pe bună dreptate că în aceste situații termenul juridic cel mai potrivit nu este cel de “grațiere”.

Însă chiar dacă nu s-a produs o grațiere în sens strict juridic efectul a fost același: persoanele respective au scăpat de rigorile Legii din cauza faptului că anchetele penale și cercetarea judecătorească au fost tergiversate până când s-a împlinit termenul de prescriere.

 

Vom începe descrierea celor trei situații într-o ordine cronologică, adică cu cazurile în care deciziile de prescripție s-au dat ceva mai recent adică în cursul anului 2016. De asemenea facem precizarea că au fost alese cele trei situații deoarece acestea se referă la infracțiuni de abuz în serviciu, infracțiuni pe care Parchetul General și DNA nu le vor amnistiate sau grațiate.

Cum a scăpat un primar după o mare hoție

Începem cu cazul care ni se pare cel mai grav, cel în care primarul comunei Probota, Vasile Dadu, a scăpat de răspundere deși a furat pur și simplu o bună parte din avutul unei familii. Dadu a scăpat de pedeaspă numai pentru că procurorii și-au dorit asta. Cu alte cuvinte, în circa 8 ani de “investigații”, deși judecători spuneau că Dadu este vinovat, procurorii au susținut contrariul. Cele două părți au ținut-o așa până când faptele s-au prescris. Totul a plecat de la un incident petrecut în vara anului 2008, când primarul comunei Probota, Vasile Dadu, membru al PSD, însoțit de aproximativ 20 indivizi înarmati cu ciomege și topoare, a mers pe malul Iazului lui Dumnezeu și a „naționalizat”, pur și simplu, proprietatea.  Luciul de apă fusese concesionat de Doina Ciulin prin intermediul SC Lumina SRL. Doina Ciulin concesionase încă din 2000, pentru o perioadă de 49 ani, luciul de apă supranumit Iazul lui Dumnezeu, în suprafață de 42 hectare, din comuna Probota. Prejudiciul creat Doinei Ciulin în urma acestei tâlhării este de sute de mii de euro, deoarece au fost confiscate clădiri (magazii, grajduri, clădire moară etc.), dar și bărci și trei năvoade. Numai unul dintre năvoade, cu o lungime de 500 m, avea o valoare de 800 milioane lei vechi. În plus, după ce a preluat abuziv proprietatea, Vasile Dadu a confiscat întreaga producție de pește, de aproximativ 400.000 euro.

Ping-pong cu o anchetă penală

Doina Ciulin a depus plângere penală acuzându-l pe Vasile Dadu de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și și furt. Prima dată acțiunea penală s-a pus în mișcare în anul 2008 adică la scurt timp după ce s-au petrecut evenimentele. În plângerea penală, familia Ciulin îl acuza pe Vasile Dadu de furt, abuz în serviciu. În anul 2009, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel au dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Dadu și a prietenilor săi. Familia Ciulin a atacat în justiție decizia procurorilor, iar în luna martie a anului 2011 judecătorii de la Tribunal au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Dadu și a complicilor săi. Dosarul s-a întors la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și în același an procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale. Familia Ciulin a atacat din nou decizia procurorilor și a obținut din nou soluția de începere a urmăririi penale împotriva lui Vasile Dadu în urma unei sentințe date de Judecătoria Iași.

L-au trimis în judecată după 7 ani

Abia pe data de 17.09.2015, adică la 7 ani după ce Dadu și acoliții săi au furat bunurile familiei Ciulin, Parchetul de pe lăngă Curtea de Apel Iași l-a trimis în judecată pe Vasile Dadu pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Dadu a fost “judecat” în dosarul cu numărul 25840/245/2015. Anul trecut, pe data de 17.09.2016, magistrații de la Judecătoria Iași au dat prima și ultima sentință din acest dosar. Astfel, judecătorii au schimbat încadrarea juridică a faptelor din abuz în serviciu în abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor. Totodată, judecători au constatat că faptele s-au prescris iar Dadu nu trebuie să mai răspundă. “În baza art.386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, din infracţiunea de „abuz în serviciu” în infracţiunea de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”. În baza art.396 alin.6 Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Dadu Vasile, pentru infracţiunea de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor” ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, se arată în sentința judecătorească menționată.

Așa a scăpat Vasile Dadu.

 

Plângere la CEDO

Pentru că nu i s-a făcut dreptate în România, Doina Ciulin a făcut plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În plângerea înaintată CEDO, Doina Ciulin a solicitat să i se achite contravaloarea bunurilor preluate abuziv de Vasile Dadu. De asemenea, Doina Ciulin vrea să-și recupereze și banii pe care i-a cheltuit cu ocazia acțiunilor judecătorești prin care a atacat soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de procurori. Dacă Doina Ciulin va câștiga procesul, respectivele compensații vor fi plătite din bani publici.

Un director la stat a scăpat de dosar și s-a ales și cu bani

În acest caz este vorba despre fostul director al SC Autobuzul SA, Mihai Giubernea. În acest caz procurorii nu au dorit să se încarce cu o “prescriere” pentru a nu fi trași la răpundere că nu au făcut nimic timp de 12 ani astfel încât au apelat la o șmecherie. Cu numai o zi înainte de prescrierea faptelor penale, procurorii ieșeni au dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că “faptele nu există”. De asemenea, procurorii au refuzat să transmită presei ce fel de investigații au făcut în acest dosar timp de 12 ani astfel încât au ajuns la concluzia că nu pot fi identificate fapte penale.

Plângere penală în afacerea microbuzelor

Plângerea penală împotriva lui Giubernea a fost depusă de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la SC Autobuzul SA imediat după ce acesta a fost demis. Acuzații formulate de AGA împotriva lui Giubernea se referă la afacerea celor 30 de microbuze Iveco. Este vorba despre cele 30 de microbuze galbene care circulă și astăzi pe străzile municipiului Iași. Furnizorul celor 30 de microbuze a fost Rocar SA, dar Autobuzul a încheiat contractul cu un intermediar și anume SC Cristal Car Wash Car SRL. Șefii municipalității au constatat că în baza contractului încheiat cu SC Cristal Car Wash SRL, SC Autobuzul SA se obligase să achite o sumă considerabil de mare pentru fiecare microbuz adică peste 25.000 dolari americani fără TVA. Mai mult decât atât, se constatase că SC Autobuzul SA plătise către SC Cristal Car Wash SRL o sumă de circa 2,2 miliarde lei vechi fără să se cunoască exact care au fost beneficiile societății de transport. Plângerea penală împotriva lui Giubernea a fost înregistrată în dosarul penal 1881/P/2004.

Acum Giubernea are de încasat aproape 80.000 euro

După ce a scăpat de urmărirea penală Giubernea a câștigat în justiție și o sumă uriașă de bani pe care trebuie să i-o plătească RATP. Între timp SC Autobuzul SA a fuzionat cu RATP. La rândul său RATP a intrat în insolvență. Giubernea a dat în judecată RATP solicitând să i achite salarii restante de 304.000 lei de la RATP în condițiile în care acesta a fost demis în 2003 pentru că era incompetent. Giubernea a câștigat procesul și a fost înscris în tabelul creditorilor RATP, cu suma de 304.000 lei la capitolul privind “creanțele salariale”.

Primar condamnat și după aceea “grațiat”

În acest dosar este vorba despre Vasile Rusu, fostul primar al comunei Ion Neculce. În aul 2010 acesta fusese condamnat la o pedeapsă de la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la fals. Fostul primar a scăpat însă de pedeapsă la Tribunal. Acesta a fost judecat în dosarul 2533/866/2009. Așadar la data de 21.10.2011, judecătorii de la Tribunalul Iași au decis de asemenea încetarea procesului penal deschis împotriva lui Vasile Rusu deoarece după cum s-a precizat faptele s-au prescris.
Infracțiunile din acest dosar au fost denunțate de Constantin Apostol fostul primar al comunei Balș. În momentul în care au fost săvârșite faptele, adica în 2004, Ion Neculce și Bals erau parte din comuna Targu Frumos. La acea vreme, Vasile Rusu era primar al comunei Târgu Frumos. În denunțul din 2007 al lui Constantin Apostol se arăta că, atunci când era primar, Vasile Rusu, în complicitate cu Corneluș Curduban, referent, și cu Mihai Iftimiei, secretar al comunei, a modificat abuziv un titlu de proprietate pentru ca o suprafață de 1.400 metri pătrați aflată în domeniul public sâ fie vândută preotului din Bals, pe nume Mihail Grigoras. Acesta din urmă vorbise cu o femeie din sat să-i dea o suprafață de teren pentru a-și face casa. Femeia avea titlu de proprietate, dar nu pe terenul pe care îl vroia preotul, o suprafață de 1.400 metri pătrați din centrul comunei, lângă dispensar. Vasile Rusu și complicii săi au modificat titlul de proprietate al femeii, pe nume Maria Balmuș, pentru ca aceasta să-i poată vinde preotului suprafața de teren râvnită.  Modificarea fost făcută astfel încat pe titlul de proprietate, eliberat încă din anul 1994, să apară în anul 2004 și cei 1.400 metri pătrați de lângă dispensar. După ce Vasile Rusu a „operat” modificarea, preotul a cumpărat suprafața de 1.400 metri pătrați. În acest dosar judecători au acordat nici mai mult nici mai puțin decât 9 termene deși cauza se judeca în apel. După cele 9 termene, faptele s-au prescris.

Constantin MAZILU

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments