Să facem din Iași buricul Pământului! Cu toate că, nimeni nu a avut curajul să o spună răspicat de la tribună, asta s-a dorit a transmite. Numai că, acest mesaj unanim prezent în discursurile vorbitorilor, tinde să devină un clișeu cu șanse mari la o desuetudine de top, încadrat lejer în categoria „ia să vedem ce le spun ăstora“. Probabil în mintea celor ce au fost puși să vorbească mai persistă ideea că, lumea asta trebuie să audă, pentru a face digestia mai ușoară a dejunului moca și eventual colesterolul mai mic. În realitate, am întrebat câțiva participanți, desigur, fără o relevanță statistică covârșitoare, ce s-a spus de la tribună?
– Ca de obicei, cum se zice.
– Nu-mi aduc aminte, ceva cu Unirea, ce să zică?
– Crede-mă, că nu i-am auzit.
– Da’cine i-o ascultat? Ei cu ale lor, noi cu ale noastre …
Pam, pam!
Am remarcat tratamentul capitalei pentru Iași și aș pune pariu că entuziasmul reprezentanților executivului (în număr de doi) pentru o deplasare pe vremea asta, cale de patru sute de kilometri, era undeva sub zero, vecin cu lehamitea. Îmi imaginez scena în care domnul Dragnea, prin reprezentatul numit, recte Grindeanu, anunță:
– Avem unire la Iași. Cine merge? (Evident nimeni nu ridică mâna. Normal. Cum naiba să te afișezi de pe postura de marionetă?) Bine. Ăștia zic că-s capitală culturală. Cineva de la cultură? Domnu ministru? Haideți, domnu’, nu durează mult, o dusă și-o venită! Da? Mulțumesc. Altcineva? (tăcere cu șoșoteli) Zic ăia că au mobilizat o paradă, scot oameni să defileze … cineva de la apărare? Domnu ministru? Haideți domnu. Mai vedeți garnizoana …, cum? Lăsați, deci mergeți, da? Bine! Sorine, eu zic că-i destul. Să nu zică că n-am fost. Da. Acuma la Focșani, cu Milcovu, să-l sorbim până … da’, chiar era un coniac bun …
Pam, pam!
Văru Cicero
