Trump a semnat un ordin executiv care suspendă temporar primirea refugiaţilor şi a cetăţenilor din şapte state predominant musulmane în Statele Unite

0
49

Ordinul semnat de Trump suspendă programul de primire al refugiaţilor derulat de către Statele Unite pentru următoarele 120 de zile şi instituie o interdicţie pe perioadă nelimitată a primirii refugiaţilor din Siria, informează USA Today. 

 

Interdicţia asupra primirii refugiaţilor sirieni va fi aplicată până când „schimbări semnificative, consistente cu interesul naţional al Statelor Unite” vor avea loc în ţara decimată de război civil. 

 

„Voi căuta să implementez un program de examinare extremă (n.r. – pentru refugiaţii care vor accesul în Statele Unite) pentru a nu permite intrarea în ţară a teroriştilor islamişti radicali”, a declarat ulterior Trump, vorbind la ceremonia de învestire în funcţie a noului secretar al Apărării, James Mattis.

 

„Vrem să ne asigurăm că nu permitem intrarea în ţara noastră aceloraşi ameninţări cu care soldaţii noştri se luptă peste ocean. Nu îi vrem aici”, a adăugat Trump. 

 

Implementarea unui program de „examinare extremă” care să înăsprească condiţiile de primire al imigranţilor în Statele Unite a fost una dintre principalele promisiuni pe care Trump le-a înşirat în campania electorală, după ce în prealabil susţinuse o interdicţie pentru toţi posibilii imigranţi de religie musulmană. 

 

Ordinul executiv, denumit „Protejarea Naţiunii de Intrarea Teroriştilor Străini în Statele Unite”, suspendă de asemenea intrarea în Statele Unite pentru cetăţeni din Iran, Irak, Siria, Yemen, Sudan, Libia şi Somalia pentru următoarele 90 de zile, indiferent de motivul invocat. „Se consideră detrimentare interesului naţional intrarea în Statele Unite a cetăţenilor din aceste state” este singura motivaţie oferită în textul documentului pentru această măsură.  

 

În motivarea prezentată în textul măsurii, sunt invocate atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 şi faptul că una din principalele cauze ale acestora a fost inabilitatea de a controla amănunţit vizele atacatorilor; de menţionat este că autorii respectivelor atacuri au provenit din Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Liban, state care nu se regăsesc pe lista interdicţiilor temporare totale.

 

De asemenea, ordinul stabileşte un plafon maxim de 50.000 de refugiaţi care pot fi primiţi anul acesta în Statele Unite, în condiţiile în care 2016 au fost admişi pe teritoriul american 117.000 de refugiaţi, conform „The Guardian”.

 

Ordinul suspendă şi programul de reînnoire fără interviu a vizelor pe termen scurt pentru Statele Unite, de care beneficiază 38 de state, în mare parte europene.

 

Minorităţile religioase vor fi preferate ca refugiaţi

Totodată, actul îndeamnă Secretarul de Stat, în consultare cu directorul Departamentului de Securitate Internă, să găsească o modalitate de a schimba procedura de admitere a refugiaţilor în Statele Unite pentru a favoriza indivizii persecutaţi pe bază de religie, în cazul în care fac parte dintr-o religie minoritară în statul de care aparţin.

 

Prevederea dezavantajează vădit persoanele de religie musulmană, care formează o parte semnificativă a populaţiei persecutate pe criterii religioase – însă în cele mai multe cazuri din cauza conflictului între ramurile Shia şi Sunni. 

 

Este încă neclar dacă o astfel de prevedere este în concordanţă cu Constituţia Statelor Unite, care nu permite discriminarea pe criterii religioase.

 

Actul cere celor doi oficiali menţionaţi anterior ca, în decurs de 60 de zile, să alcătuiască o listă de state a căror cetăţeni să le fie refuzat accesul în ţară „până când respectivele state vor oferi o cantitate satisfăcătoare de informaţii pentru a putea refuza vizele aplicanţilor care reprezintă un pericol la adresa securităţii publice”.

 

Cât despre procesul de „examinare extremă” al imigranţilor din state cu potenţial terorist, actul notează, printre altele, „formulare de aplicare care includ întrebări menita la identifica rea-voinţa”; un proes de „evaluarea a posibilităţii ca aplicantul să devină un contributor pozitiv al societăţii şi a abilităţii de a contribui la interesul naţional”, precum şi un „mecanism” care să judece prezenţa sau lipsa intenţiei de a comite acte criminale sau teroriste după intrarea în Statele Unite,.

 

Anunţul ordinului a fost primit cu reacţii mixte în lumea politică americană: în vreme ce republicanii au salutat decizia drept o prioritizare a securităţii naţionale, liderii democraţi din Congresul Statelor Unite l-au criticat sever, denunţându-l drept unul dintre „cele mai învechite şi urâte ordine executive semnate de vreun preşedinte american”.

 

Consiliul pentru Relaţii Americano-Islamice (CAIR) a catalogat ordinul executiv drept o „interdicţie a musulmanilor” şi a anunţat că îl va contesta la nivel de tribunal federal.

 

Printre cei care au criticat măsura se numără şi fondatorul şi directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, care s-a folosit de platforma de socializare pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de impactul pe care ordinul îl va avea asupra celor care fug de violenţă şi opresiunea din ţările lor, notând că atât el, cât şi soţia sa provin din familii de imigranţi. 

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments