Deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, declară că Guvernul demonstrează „lipsă de viziune şi foarte mult amatorism”, afirmând că după aproape o lună de zile de la instalarea noului Executiv România rămâne o „ţară fără buget, neguvernată”. Reacția liderului PMP vine după ce Sorin Grindeanu a anunţat că proiectul bugetului pentru 2017 va fi adoptat de Guvern abia după şedinţa CSAT. Preşedintele Klaus Iohannis a convocat o reuniune de urgenţă pentru marţi, 31 ianuarie, la ora 12:30.
„Deşi în campania electorală Liviu Dragnea a pozat într-un adevărat geniu al finanţelor stârnind invidia chiar şi a celor mai performanţi specialişti în macroeconomie, astăzi, după aproape o lună de zile de la instalarea guvernului, România este o ţară fără buget. Adică o ţară neguvernată. Guvernul s-a încurcat în calcule, demonstrând doar lipsă de viziune şi foarte mult amatorism”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
Liviu Dragnea, o NOUĂ reacție privind ORDONANȚELE: Mie oricum mi se pot face dosare
Liderul PMP adaugă că „efectele acestui exerciţiu de incompetenţă le vor resimţi tot românii, mai ales electoratul care a votat PSD şi care nu va putea beneficia de majorările de pensii şi salarii promise în programul de guvernare”.
„Liviu, românii au nevoie de autostrăzi şi de o infrastructură dezvoltată, au nevoie de şcoli, grădiniţe şi o curriculă adaptata la cerinţele pieţei muncii, au nevoie de spitale la standarde europene şi de noi locuri de muncă. Ştiu, tu ai fost şi rămâi doar un biet specialist în lovituri de stat”, a mai afirmat Tomac.