Mădălin Voicu şi Mircea Duşa, numiţi secretari de stat de către premierul Grindeanu

0
58

Fostul deputat PSD Mădălin-Ştefan Voicu a fost desemnat, vineri, secretar de stat în Ministerul Culturii. 

 

Deputatul Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în dosarul ”Fraudă la Partida Romilor”, în care mai este acuzat şi fostul deputat Nicolae Păun, pentru că fondurile europene din două programe privind integrarea romilor ar fi fost folosite în alte scopuri decât cele declarate, inclusiv în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012.

 

Dosarul a fost trimis în judecată de către procurori însă instanţa supremă a decis, pe 26 noiembrie 2016, să retrimită dosarul la DNA, pentru refacerea urmăririi penale.

 

Mircea Duşa a fost numit secretar de stat în Ministerul Apărării,fiind noul şef al Departamentului pentru politica de apărare şi planificare.

 

Duşa a fost deputat în perioada 2008-2012, iar în august 2012 a fost numit ministru de Interne. În decembrie 2012, a fost desemnat ca ministru al Apărării Naţionale în guvernul Ponta.

 

Tot vineri, în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a fost numit Cristian Grasu. Acesta este medic specializat în medicina de urgenţă fiind preşedintele Societăţii de Salvare.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments