Secretarul american al Apărării, James Mattis, a ordonat o revizuire a foarte costisitorului program al avionului de luptă invizibil F-35, cerând în special să se examineze dacă avionul de vânătoare Boeing F/A-18 ‘Super Hornet’, mai puţin sofisticat, poate oferi o alternativă, a anunţat vineri Pentagonul, citat de AFP.
„Programul F-35 este un program de achiziţie crucial care merită un examen detaliat pentru a reduce costurile care îi sunt asociate”, subliniază secretarul Apărării, într-un scurt memorandum publicat de Pentagon.
F-35, construit de Lockheed Martin, este considerat ca programul de înarmare cel mai scump din istoria militară, cu un total estimat la aproape 400 de miliarde de dolari, notează AFP.
La începutul lui ianuarie, preşedintele american ales, Donald Trump, denunţase preţul „în afara controlului” al acestui avion ultra-sofisticat, a cărui dezvoltare a fost marcată de derapaje de cost şi întârzieri de calendar.
F-35 a început să intre în serviciu în cadrul forţelor aeriene şi de marină americane.
Şeful Pentagonului a ordonat de asemenea o revizuire a programului de cumpărare a viitoarei aeronave prezidenţiale Air Force One, încredinţat companiei Boeing.