KLM a refuzat să transporte şapte pasageri din ţări musulmane, ca urmare a restricţiilor impuse cetăţenilor mai multor ţări privind accesul în SUA

0
48

O purtătoare de cuvânt a companiei aeriene KLM, parte a grupului franco-olandez Air France KLM, a refuzat să precizeze din ce ţări provin pasagerii sau de pe ce aeroport doreau să se îmbarce către Statele Unite.

„La nivel global, am avut şapte pasageri pe care a trebuit să-i informăm că nu avea niciun rost să îi transportăm către Statele Unite. Există încă neclarităţi referitor la cui i se aplică această interdicţie“, a declarat Manel Vrijenhoek.

Departamentul de Securitate Internă  al SUA a anunţat că inclusiv deţinătorii aşa-numitelor ”cărţi verzi” – vize de rezidenţă permanentă – sunt vizaţi de ordinul executiv semnat de Donald Trump, informează Reuters, preluat de News.ro. Cele şapte state majoritar musulmane ai căror cetăţeni sunt afectaţi de decizia lui Donald Trump sunt Irak, Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan şi Yemen.

 

Iniţial, Casa Albă a anunţat că autorităţile americane nu vor mai emite vize pentru o perioadă de cel puţin 90 de zile pentru migranţii sau vizitatorii din cele şapte ţări musulmane vizate de ordinul executiv semnat de preşedintele Donald Trump. Însă, nu era vorba şi de o interdicţie care se aplica şi cetăţenilor care deţin deja vize de rezidenţă permanentă în Statele Unite.

 

Primele semne cu privire la existenţa unei măsuri mai dure au apărut după ce autorităţile aeroportuare din Cairo au oprit îmbarcarea a cinci pasageri irakieni şi a unui yemenit la bordul unui avion cu destinaţia New York. Cei şase pasageri au fost redirecţionaţi spre ţările de origine, deşi deţineau vize pentru Statele Unite.

 

În timpul suspendării programelor de primire a refugiaţilor şi de emitere a vizelor, administraţia va fi ocupată cu redactarea unor noi regulamente, care să permită ”verificarea extremă a istoriei” aplicanţilor pentru viză sau azil în Statele Unite.

 

Preşedintele Donald Trump permite însă o serie de excepţii pentru membrii unor minorităţi religioase, ceea ce înseamnă tratament distinct pentru creştinii din Orientul Mijlociu.

 

Avocaţii specializaţi în imigraţie au lansat deja acţiuni legale împotriva interdicţiei, după ce mai mulţi refugiaţi au fost reţinuţi ilegal pe aeroporturile americane, în timp ce încercau să intre în Statele Unite. De asemenea, avocaţii au lansat o moţiune de proces colectiv, într-o încercare de a-i apăra pe toţi refugiaţii şi imigranţii care ar putea să fie reţinuţi în mod ilegal ca urmare a ordinului executiv anunţat de Casa Albă.

 

Acest ordin executiv a stârnit deja furia pasagerilor arabi originari din ţările vizate, care au susţinut că se simt umiliţi şi discriminaţi de interdicţie, în timp ce critici dure au fost lansate din partea unor aliaţi occidentali ca Franţa şi Germania.

 

”Aceasta este o decizie stupidă şi oribilă, care îi va răni pe americani mai mult decât pe noi sau pe ceilalţi, întrucât demostrează că acest preşedinte nu poate gestiona oamenii, politica sau relaţiile globale”, a declarat Najeed Haidarim, un manager de securitate yemenito-american care lucrează pentru o companie petrolieră din Sanaa.

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments