Broccoli este o legumă din familia cruciferelor ce se utilizează foarte des în alimentaţie. Are o valoare nutritivă şi alimentară ridicată, şi de asemenea un conţinut bogat în glucide, vitamine şi săruri minerale.
Broccoli – proprietăţi
Această legume miraculoasă are un conţinut foarte sărac în grăsimi săturate şi colesterol (tinde către zero), fiind un aliment ideal în dietele de slăbire.
Broccoli este foarte bogat în vitamina C, acid folic, vitaminele A, B1, B2. B3, B6, fier, magneziu, calciu, potasiu şi zinc.
Alcătuit în procent de 90% din apă, broccoli este plin de nutrienţi esenţiali pentru viaţă. Un mic buchet de broccoli are mai multe fibre decât o cană de paste integrale şi mai multă vitamina C decât 2 portocale.
Broccoli – beneficii
Broccoli oferă multe beneficii pentru sănătate. Datorită compoziţiei sale de sulforafan, este considerat alimentul numărul unu de luptă împotriva cancerului. Această compoziţie da semnal genelor noastre să stimuleze producţia de enzime care detoxifiază potenţialele produse cu compoziţie ce poate cauza cancerul. Sulforafanul omoară şi bacteria helicobacter pilori, cea care cauzează ulcerele.
Vitamina C şi beta-carotenul din broccoli protejează ochii de cataractă şi păzesc celulele de atacul radicalilor liberi care afectează memoria.
Broccoli este indicat în dietele pentru detoxifiere prin fitonutrienţii care se găsesc în această legumă, deoarece timit un semnal genelor pentru a creşte producţia de enzime implicate în detoxifiere, proces prin care organsimul elimina reziduurile.