Polonia şi Lituania anunţă că nu vor găzdui noi închisori secrete CIA

0
50

Ambele ţări est-europene sunt aliate apropiate ale Statelor Unite şi au găzduit foste ”găuri negre”, cum au fost numite închisori folosite în timpul mandatului lui George W. Bush în ”războiul împotriva terorismului”, după atacurile de la 11 septembrie 2001.

Oficiali americani au declarat că Trump ar putea să ordone o examinare care să conducă la relansarea programului.

Instalaţii de acest fel, în care au fost folosite tehnici de interogare denunţate drept tortură, au fost găzduite şi de România, Thailanda şi Afganistan.

”Nu există vreo propunere în acest sens şi nu există loc (de negocieri pe această temă)”, a declarat premierul polonez Beata Szydlo pentru presă, atunci când a fost întrebată dacă Guvernul ei ar accepta semenea închisori. ”Răspunsul meu e nu”, a spus ea.

Ministrul lituanian de Externe Linas Linkevicius a declarat pentru Reuters că ţara sa este pregătită să coopereze cu Statele Unite în toate problemele strategice, dar că este necesar ca drepturile omului să fie apărate.

”Torturarea unor persoane nu este posibilă conform dreptului internaţional, codului de conduită – nu doar legal ci şi moral”, a declarat el într-un interviu.

”Eu nu cred că vreun stat civilizat ar trebui să aplice aceste metode. Nu este doar poziţia mea personală, este poziţia statului meu”, a spus el.

Lituania este vizată de două procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru că a încarcerat deţinuţi într-o instalaţie de detenţie pe care a găzduit-o cu bună ştiinţă în urmă cu un deceniu – o acuzaţie care nu a fost recunoscută în mod oficial de Vilnius.

O anchetă parlamentară în Lituania, în 2010, a stabilit că securitatea statului a ajutat CIA să găsească două locuri adecvate de detenţie într-o clădire din Vilnius, însă a conchis că nu există probe care să arate că instalaţia a fost utilizată pentru încarcerarea unor deţinuţi.

CEDO a stabilit în 2014 că CIA a operat o închisoare secretă într-o pădure din nordul Poloniei, al cărei nume de cod a fost „Quartz”. A fost pentru prima dată când un tribunal din Europa a stabilit că CIA a operat o ”gaură neagră” pe continent.

Constituţia poloneză stipulează că nimeni nu poate fi torturat sau supus unor tratamente inumane ori degradante.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments