Tehnocrații de la Transporturi au lăsat pesediștilor mai mulți cartofi fierbinți

0
111

National:

Afacerea Airbus A310 este poate ultimul „tun” dat de catre tehnocratii care au „parjolit” totul in urma lor inainte de a preda conducerea Ministerului Transporturilor. Acolo unde oamenii lui Dan Costescu au facut o paguboasa demonstratie de forta despre „profesionalismul” celor numiti de Dacian Ciolos la sefia ministerului cu cel mai mare buget.

Iar „manareala” operata anul trecut de conducerea executiva si  Consiliul de Administratie de la TAROM ar fi produs, dupa cum arata incendiarele rapoarte informative intrate in posesia noastra, un posibil prejudiciu de peste 11 milioane de dolari. Iar scandalul in companie este acum cat casa, la sfarsitul anului trecut fiind chiar dispusa o ancheta interna care sa stabileasca cum a fost posibila oprirea din operare si trimiterea la fier vechi a doua aeronave. Care, atentie, nu erau amortizate integral si care mai aveau si resursa de zbor! Si asta fara sa existe o aprobare prealabila a Adunarii Generale a Actionarilor TAROM, absolut obligatorie in acest sens, dar nici macar pozitia bugetara alocata unei astfel de operatiuni.

Dupa noi, potopul!

Printre care si miscarea Consiliului de Adminsitratie de impingere a bugetarii pierderii rezultate de pe urma operatiunii „avioane la fier vechi” pentru anul 2017, spre disperarea celor care vor veni in locul lor dupa alegeri. Si este vorba despre o valoare neamortizata de 11 milioane dolari, rezultata dupa ce, in loc sa ceara aprobare de la AGA TAROM, Consiliul de Administratie „burdusit” cu tehnocrati a bagat avioanele in conservare pentru o perioada de sase luni, probabil pentru a se musamaliza scandalul. Ceea ce insa poate fi interpretat si ca o suspiciune de abuz in serviciu. De altfel, chiar experti ai companiei, stupefiati de „tupeul” tehnocratilor, considera ca suprinzatoarea „conservare” a aeronavelor este o miscare de aruncat praf in ochii actionarilor, deoarece s-ar fi luat deja decizia de trimitere la fier vechi! Insa marea problema este daca nu cumva, fara aprobarea AGA, valorificarea aeronavelor prin orice mod, inclusiv prin casare sau trimiterea lor la fier vechi este ilegala, deoarece nici macar Consiliul de Administratie nu ar avea competente in acest sens. Si uite cum se creaza premisele aparitiei unui imens prejudiciu companiei de stat, tocmai de catre conducerea executiva si Consiliul de Administratie al TAROM.

Cine plateste?

Numai ca, in ciuda acestei „acoperiri”, surse din chiar cadrul Departamentului Tehnic al companiei sustin ca o operatiune de conservare a aeronavelor inseamna pe de o parte cheltuieli ocazionate de lucrarile de conservare de pana la 200.000 de dolari, in timp ce degradarea continua a starii aeronavelor aflate in conservare pot determina o uzura morala si fizica accentuata, incluzand si coroziunea suprafetelor metalice.

Ceea ce va duce in final la deprecierea drastica a acestor active ale companiei, prin reducerea semnificativa chiar si a valorii de „fier vechi” a avioanelor. Asta, bineinteles, daca AGA TAROM ar mai aproba retroactiv asa ceva…

Cristian Pîrvulescu spune că legitimitatea politicienilor nu este dată doar de vot, ci trebuie luate în considerație și valorile cetățenilor. Politologul a comentat astfel o declarație făcută de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu după protestele de amploare de duminică seara.

„Eu cred că trebuie să ne bazăm în continuare pe instituțiile democratice și sigur avem dreptul să manifestăm cu toții, libertatea de expresie, nu le contestă nimeni, dar până la urmă instituțiile astea care au căpătat acum și o proaspătă legitimitate în urma alegerilor trebuie să decidă. Acum iarăși să acceptăm o formulă din asta de presiune nelegitimă, ca să ce? Totuşi, am obţinut nişte voturi care ne dau acest drept în Parlament, la Guvern, să acţionăm aşa cum considerăm, sigur, respectând legile”, a spus președintele Senatului.

Cristian Pîrvulescu spune însă că legitimitatea e dată de mai mult decât de un vot.

„Dacă 61% din populația României cu drept de vot nu s-a prezentat la vot cei 39% sunt mai legitimi decât ceilalți? Nu putem confisca legitimitatea spunând că cei 39% dau legitimitatea. Ea nu e egală cu legalitatea. Legitimitatea reprezintă un contract implicit între cetățeni și cei care îi conduc”, spune politologul.

„Dacă ce spune dl Tăriceanu e adevărat, atunci cu siguranță Revoluția din 1989 a fost ilegitimă, pentru că a fost o mișcare de stradă, ilegitimă, îndreptată împotriva unui regim care fusese, totuși, ales”, a continuat Cristian Pârvulescu.

În opinia sa, „strada face parte din jocul politic, iar rolul Parlamentului este să găsească o soluție de compromis și numitorul comun între majoritate și opoziție”.

Ziarul Financiar:

Deficitul bugetar de 2,96% din PIB înseamnă 5,5 mld. euro. După criza datoriilor  din 2009-2010 statele zonei euro şi-au asumat Compactul Fiscal prin care să echilibreze bugetele de venituri şi cheltuieli în următorii cinci ani. Pentru că Romania a aderat voluntar la acest Compact deşi nu este în zona euro, ar fi trebuit să se ducă în 2017 la un deficit 0, aşa cum se prezintă Germania astăzi.

Însă iată că din 2015 încoace Compactul Fiscal a fost uitat şi, în numele nevoii de dezvoltare şi „recuperare a decalajelor faţă de vest”, deficitului bugetar i s-a dat drumul.

Problema este că nu s-a renunţat la această ţintă de zero deficit pentru chel­tuieli de investiţii – irigaţii, şosele, căi ferate – ci pentru mult mai pro­zai­cele cheltuieli cu salarii bugetare şi pensii.

Inclusiv guvernul technocrat a încheiat 2016 cu un deficit bugetar de 2,4% din PIB fără să finalizeze niciun kilometru nou de autostradă. Pentru 2017 nu sunt prevăzute clar sumele alocate pentru fiecare bucată de autostradă. De centura Bucureştiului, care ar putea să mai elibereze din presiunea traficului din interiorul oraşului, nici nu se pomeneşte în bugetul Ministerului Transporturilor.

Te-ai fi aşteptat ca cele mai aprinse dezbateri în acest început de an să fie legate de banii alocaţi pentru lucrurile de infrastructură, pentru autostrăzi şi centuri ocolitoare, pentru trenuri de mare viteză şi dublarea suprafeţei aeroportului Henry Coandă.

Adevarul:

Judecătorii au stabilit luni că atât unii cât şi alţii pot aplica sancţiunile contravenţionale în cazul depăşirii vitezei legale. „Poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier“, se arată în sentinţă.

Decizia magistraţilor legitimează o practică frecventă a Poliţiei Rutiere: echipajul care are aparat de măsurare a vitezei anunţă prin staţie colegii ce maşină trebuie să oprească. Sentinţa dată de judecătorii de la Înalta Curte se va aplica după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Luat cu radarul de un poliţist, amendat de altul

Chestiunea amenzilor pentru viteză a ajuns în atenţia instanţei supreme după o sesizare făcută la Tribunalul Caraş Severin de către un avocat. Horaţiu Ovidiu Costea, avocat în cadrul Baroului Bihor, a reclamat faptul că, în aprilie 2014, a fost amendat pentru depăşirea vitezei legale, în localitatea Mehadia, judeţul Caraş Severin, de către poliţişti care nu au văzut înregistrarea radar. „S-a întâmplat în zona localităţii Mehadia, în apropiere de staţiunea Băile Herculane. Radarul era în Mehadia, dar am fost oprit de un echipaj în afara localităţii. Mai erau oprite alte zece maşini, iar agenţii comunicau prin staţie ce viteză avea fiecare“, a explicat, pentru „Adevărul“, Horaţiu Ovidiu Costea.

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments