Autorităţile americane au anunţat luni că rezidenţii în SUA titulari ai ‘cărţilor verzi’ nu sunt vizaţi de restricţiile de călătorie adoptate de preşedintele Donald Trump împotriva cetăţenilor unor state islamice, astfel că titularii acestor documente pot reveni în SUA, relatează agenţia Reuters. Precizarea pune capăt confuziei create după ce preşedintele Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv prin care se interzice intrarea pe teritoriul SUA a cetăţenilor din şapte state majoritar musulmane – Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen -, declanşând un val de critici şi de proteste pe plan intern şi internaţional.
Confuzia a avut efecte mai ales în aeroporturile din afara SUA, în condiţiile în care numeroase companii aeriene au refuzat îmbarcarea cetăţenilor proveniţi din respectivele state. Oficialii de la Washington au precizat ulterior că titularii cărţilor verzi vor fi supuşi unor verificări suplimentare înainte de a li se accepta intrarea în ţară. ‘Rezidenţii permanenţi legali care călătoresc pe baza (unui document) I-551 vor fi autorizaţi să se îmbarce în avioanele care au ca destinaţie SUA şi excepţiile vor fi examinate de la caz la caz la punctele de intrare’, a indicat Departamentul pentru Securitate Internă, conform Agerpres. La rândul ei, Kellyanne Conway, consiliera lui Trump, a declarat luni că normele privind ‘cărţile verzi’ nu sunt afectate, dar ele necesită unele clarificări.