Liviu Dragnea îl sfătuieşte pe ministrul Justiţiei să se inspire din experienţa guvernelor anterioare în privinţa graţierii

0
45

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că îl sfătuieşte pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, să se inspire din experienţa guvernelor anterioare în legătură cu modul de adoptare a proiectului privind graţierea.

Prezent marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc primul termen al procesului în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu, Dragnea a fost întrebat de jurnalişti ce l-ar sfătui pe ministrul Justiţiei în legătură cu cele două proiecte de ordonanţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale.

‘Eu l-aş sfătui să se inspire din experienţa înaintaşilor, adică din experienţa guvernelor precedente. Dacă e să se dea prin ordonanţă sau să se adopte proiecte de lege, asta e problema lor, dar e bine să se uite la experienţa înaintaşilor. Dacă s-a mai dat o graţiere prin ordonanţă, poate să dea. Dacă nu, nu ştiu dacă este bine. (…) Deocamdată, eu am văzut foarte mult scandal pe nişte intenţii. Am văzut şi o dezbatere publică şi eu zic să aşteptăm să vedem ce face Guvernul’, a spus Dragnea.

De asemenea, Liviu Dragnea a fost întrebat dacă o eventuală graţiere îl va ajuta cu dosarul pe care îl are în instanţă.

‘Ce graţiere să mă ajute pe mine? Nicio graţiere nu mă ajută. Eu nu am auzit de la Guvern că vrea să dezincrimineze abuzul în serviciu. Pe de altă parte, ştiu că avem o Curte Constituţională, din câte mai ştiu eu, cel puţin azi dimineaţă, era în vigoare, care a adoptat o decizie. Dacă trebuie să ieşim în stradă pentru a nu pune de acord deciziile Curţii Constituţionale cu legislaţia, este şi asta o opţiune sau poate CCR a emis acea decizie pentru mine’, a replicat Dragnea.

Întrebat dacă acel prag de 200.000 de lei pentru abuz în serviciu îl ajută, preşedintele PSD a spus: ‘Nu mă ajută pe mine personal. Eu am înţeles de la DNA că are o problemă cu vreo 15.000 de dosare. Eu nu cred că cele 15.000 sunt despre mine, din cât îmi aduc aminte’.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat, marţi, pentru 14 februarie, dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments