Procesul liderului PSD, Liviu Dragnea, a fost amânat pe 14 februarie. „Sunt două declaraţii mincinoase obţinute în condiţii suspecte la DNA”

0
140

UPDATE 9.40 Curtea Supremă a amânat procesul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals pentru data de 14 februarie, de Valentine’s Day- „Ziua Îndrăgostiţilor”

 

Instanţa le-a pus în vedere inculpaţilor să pună în discuţie probele pe care la contestă sau pe care vor să le administreze. De asemenea, inculpaţii trebuie să-şi arate poziţia – dacă pledează vinovat sau nevinovat, sau dacă dau declaraţii în timpul procesului. Bombonica Prodana a depus o cerere în care solicită judecarea în lipsă a procesului.

 

Atac la denunţători

Liviu Dragnea îl sfătuieşte pe ministrul Iordache să se uite la alţi miniştri care au promovat graţierea şi să procedeze la fel. Întrebat dacă mizează pe un viitor proiect de graţiere, Dragnea a arătat: „Ce graţiere să mă ajute? Eu nu am auzit de la Guvern că vrea să dezincrimineze abuzul în serviciu, pe de o parte. Pe de altă parte, ştiu că avem o Curte Constituţională din câte mai ştiu eu, cel puţin azi dimineaţă era în vigoare, care a adoptat o decizie. Dacă trebuie să ieşim în stradă pentru a nu pune în acord deciziile Curţii Constituţionale cu legislaţia, e şi asta o opţiune. Sau poate Curtea Constituţională a emis acea decizie pentru mine. Nu mă ajută pe mine personal acel prag de 200.000 de lei care apare în ordonanţa de modificare a Codului penal. Eu am auzit de la DNA că au o problema cu vreo 15.000 de dosare. Eu nu cred că cele 15.000 sunt despre mine, din câte îmi aduc eu aminte“.


Întrebat dacă s-a consultat cu colegul de partid Florin Iordache pentru a trece în ordonanţă plafonul minim de 200.000 de lei pentru ca infracţiunea de abuz în serviciu să fie luată în considerare, Dragnea a spus că nu. „Eu am văzut o plângere penală pe care unii spun că a făcut-o domnul Bulancea (procuror DNA, n.red.) aşa, pro bono. De ce nu anchetează DNA–ul ce scrie acolo? Să vedem, e adevărat că s-au făcut la mine în birou, nu ştiu ce membru din cabinetul meu de la Camera Deputaţilor? Astea sunt prostii şi minciuni”, a continuat Dragnea.

Întrebat dacă va alege procedura simplificată în dosarul sau, şeful Camerei Deputaţilor a arătat că nu. „Vreau să aduc şi eu martori, să se audieze din nou martorii care au fost audiaţi la DNA, să vedem dacă şi acest proces va merge şi se va susţine pe două declaraţii mincinoase obţinute în condiţii suspecte la DNA”, a mai susţinut Dragnea.

Chestionat dacă cele două funcţionare au lucrat la PSD fiind plătite din bugetul Protecţiei Copilului Teleorman, Dragnea a arătat că el s-a uitat cu atenţie peste toate declaraţiile. „Oricine este de bună credinţă şi studiază cu atenţie doar acele declaraţii şi declaraţiile martorilor, vede că sunt puse cu mâna, cusute cu aţă albă sau dictate. Noi vorbim despre o doamna care a făcut o declaraţie mincinoasă, care a mai fost condamnată pentru luare de mită şi cu care, se pare, s-a făcut o înţelegere. Asta este România, patria denunţurilor şi ascultărilor. Ăştia sunt principalii piloni pe care se sprijină dosarele în România şi pentru care intră oamenii în puşcărie”, a completat Dragnea.

Întrebat ce l-ar sfătui pe ministrul Justiţiei în privinţa adoptării celor două acte normative controversate privind graţierea şi modificarea codurilor penale, Dragnea a arătat că „l-aş sfătui să se inspire din experienţă înaintaşilor, adicaa din experienţă guvernelor precedente. Dacă e să se dea prin ordonată sau să adopte proiect d elege, asta este problema lor. Dar e bine să se uite la experienţă înaintaşilor. Dacă s-a mai dat vreo graţiere prin ordonanţă poate să dea, dacă nu, nu ştiu dacă e bine. (…) am văzut foarte mult sscandal pe nişte intenţii. Am văzut şi o dezbatere publică şi eu zic să aşteptăm să vedem ce face guvernul”, a încheiat Liviu Dragnea.

Primul termen

UPDATE 9.00 Liviu Dragnea a ajuns la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acesta a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul ICCJ.

Inquam Photos / Octav Ganea

 

Dosarul a ieşit din procedura de cameră preliminară după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, definitiv, în 8 decembrie 2016, că poate începe judecarea pe fond a cauzei.

 

Instanţa a respins atunci toate contestaţiile formulate de inculpaţi, după ce judecătorul de cameră preliminară a stabilit legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauză.

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, pentru fapte comise pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

 

Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.

 

„În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, susţine DNA.

 

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefi din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

 

Bombonica Prodana (fostă Dragnea) a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.

 

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 108.000 de lei.

 

„Această conduită infracţională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite în cuantum total de 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Botorogeanu Adriana (75.593 lei) şi Stoica Anisa Niculina (33.019 lei), sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal”, arată procurorii DNA în rechizitoriu.

 

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, în 22 aprilie 2016, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul „Referendumul”, după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare.

 

Secretar general al PSD la data comiterii faptelor din dosarul „Referendumul”, Dragnea a fost judecat pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

 

Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments