Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, a anunţat ministrul Justiţiei, Florin Iordache.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a comentat decizia Executivului într-o postare pe Facebook:
”PSD si aliatii lor au trecut azi linia rosie. Printr-o sedinta de noapte, cu o ordine de zi neanuntata, guvernul a adoptat ordonanta care ii dezincrimineaza pe Dragnea, Oprea, Udrea, Sova, Mazare, Titus Corlatean, si pe toti ceilalti.
Acceptam sau protestam. De deznodamantul acestei chestiuni depinde cum va arata Romania in urmatorii ani. Va invit sa protestam pana la capat”, a scris Nicuşor Dan.