Pod de… tutun de contrabandă peste Prut

0
232

O „afacere” la modă de ani buni în zona Iaşului, contrabanda cu ţigări, a atras în sfârşit, la modul cel mai serios, atenţia conducerii ANAF. Astfel, preşedintele acestui organism, Bogdan-Nicolae Stan, a cerut zilele trecute verificarea activităţii din ultimul an a Direcţiei Generale a Vămilor şi a Direcţiilor Regionale Vamale, pentru a identifica mai întâi cauzele fenomenului, pentru ca apoi să se treacă la aplicarea unor măsuri pentru stoparea acestuia.

„Contrabanda cu ţigări aduce pierderi majore economiei naţionale, iar bugetul consolidat al statului are de suferit. Vom intensifica acţiunile de combatere a traficului ilegal cu ţigarete. Simultan, vom declanşa o operaţiune de verificare a tuturor birourilor teritoriale vamale, urmând a lua măsurile legale care se impun în fiecare caz”, a declarat Bogdan-Nicolae Stan.

Anul trecut, poliţiştii de frontieră ieşeni au reuşit să captureze ţigarete în valoare de circa 11 milioane lei, mai exact 776.230 de pachete de ţigări, după cum precizează Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Ţigările de contrabandă sunt aduse din Republica Moldova prin mai multe mijloace: pe la Vama Sculeni cu maşinile, peste Prut sau cu trenul. În acest an, cea mai mare captură a fost cea de la jumătatea lunii ianuarie, de la Voineşti, unde poliţiştii de frontieră au confiscat trei saci cu 1.060 de pachete de ţigări, în valoare totală de 10.000 de lei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments