La data de 01.02.2017, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore inculpatului R. L.G., în vârstă de 28 de ani, pentru săvârşirea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un minor.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2012 -2016, inculpatul a racolat un număr de 37 de minori, cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, iar ulterior i-a determinat să întreţină cu acesta raporturi sexuale, pe care le-a înregistrat video.
Victor Ciorbea a făcut ANUNȚUL: Când va da un RĂSPUNS pe Ordonanța care modifică Codul penal
Cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost ridicate mai multe sisteme informatice, fiind identificate un număr total de 4877 fișiere tip video și 4706 fișiere tip imagine ce conțin materiale pornografice cu minori cu comportament sexual explicit, cea mai mare parte dintre acestea fiind produse de către inculpat, şi în care apare întreţinând relaţii sexuale orale sau anale cu minori de sex masculin cu vârste începând de la 12 ani. S-a constat faptul că filmările erau realizate de către inculpat cu ajutorul unui sistem de supraveghere video, instalat în locuinţă, sens în care deţinea camere video disimulate inclusiv în dormitor.
Ca modalităţi prin care inculpatul determina minorii să suporte actele sexuale s-a constatat faptul că acesta le oferea diverse droguri de risc, de mare risc sau droguri sintetice (droguri din clasa amfetaminelor, MDMA – Ecstasy , cannabinoizi sintetici) sau cantităţi însemnate de alcool, astfel că, aflaţi sub influenţa acestor substanţe, minorilor le era înfrântă reticenţa şi acceptau întreţinerea relaţiilor sexuale, iar în unele situaţii, ulterior întreţinerii relaţiilor sexuale, minorilor le erau oferite şi sume mici de bani. O altă modalitate prin care inculpatul racola minori în vedere întreţinerii relaţiilor sexuale era prin intermediul reţelelor de socializare, pretinzând a fi o persoană de vârstă apropiată minorilor, atractivă, de sex feminin, şi dându-le întâlnire minorilor la domiciliul său. Odată ajunşi la domiciliul inculpatului, minorilor le erau oferite, după caz, droguri sau alcool şi erau invitaţi de către inculpat să vizioneze materiale pornografice legale (inculpatul avea în acest sens un abonament plătit la un website cu plată ce oferea astfel de materiale) sub pretextul că va ajunge în curând persoana de sex feminin care le dăduse întâlnire. Profitând de acest scenariu minorii erau însă supuşi de către inculpat unor acte sexuale, pe care le şi filma fără ştirea acestora.
Florin Iordache îi răspunde lui Iohannis: NU voi demisiona
În cauză au fost audiaţi iniţial un număr de 12 minori identificaţi în fișierele tip video, cu vârste între 12-17 ani, iar ulterior alţi 10, care au fost determinaţi de către inculpat să întreţină relații sexuale cu acesta, în scopul producerii de materiale pornografice, cel mai adesea fără consimţământul minorilor, care nu aveau cunoştinţă de faptul că erau filmaţi de către inculpat.
Totodată, urmează a fi audiați și alți 15 minori, persoane vătămate, numărul total al victimelor identificate fiind în acest moment de 37.
Menţionăm că anterior, inculpatul R. L. G. a fost cercetat şi trimis în judecată de către DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu pentru săvârşirea de infracţiuni de trafic de stupefiante: trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, import de droguri de mare risc în formă continuată, punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri, deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu şi efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
La data de 01.02.2017 Tribunalul Sibiu a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile.
În cauză cercetările se efectuează împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Alba-Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.