A „nins” cu amenzi pentru comerciații ieșeni

0
124

Primăria ieșeană vrea să scoată bani nu doar din piatră seacă, ci și din… zăpadă. Astfel, într-o singură săptămână au fost aplicate 35 de amenzi în valoare de 10.780 de lei ieşenilor care nu au deszăpezit trotuarele din faţa spaţiilor comerciale proprii.

Inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit, în perioada 16 ianuarie-3 februarie nu mai puțin de 46 procese verbale de contravenţie, amenzile acordate însumând 18.130 lei. În afara celor 35 de amenzi aplicate pentru nerespectarea obligaţiei de curăţare a zăpezii şi gheţii de pe trotuare, au mai fost penalizate expunerea mărfurilor în afara spaţiului de vânzare, lipsa contractului de folosinţă sau nerespectarea somaţiei de ridicare a unui autovehicul avariat abandonat pe domeniul public.

Și la capitolul somaţii, ieșenii au stat „bine”, din totalul de 77 emise de inspectorii Primăriei, 51 fiind tot pentru curăţarea zăpezii şi gheţii de pe trotuarele din faţa spaţiilor comerciale deţinute de agenţi economici şi ale imobilelor administrate de asociaţiile de proprietari.

Cum vremea intră într-un proces de răcire și se anunță ninsori în Iași pentru următoarea perioadă, reprezentanții municipalității își freacă deja mâinile… Și nu din cauza frigului…

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments