Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este în război total cu procurorii DNA şi a sesizat Curtea Constituţională pe motiv de conflict juridic între instituţiile statului pentru că procurorii DNA au pornit ancheta la Guvern pentru a se vedea cum s-a emis OUG 13.
„Președintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a decis sesizarea Curții Constituționale a României, în baza prevederilor art. 146 lit. e) din Constituția României, în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României, pe de o parte, și Ministerul Public, prin Direcția Națională Anticorupție, componentă a autorității judecătorești, pe de altă parte.
Conflictul juridic de natură constituțională pe care președintele Senatului îl aduce în atenția Curții Constituționale a României a fost generat de demersurile procurorilor din cadrul DNA, constând în anchetarea circumstanțelor în care a fost elaborat proiectul de ordonanță de urgență al Guvernului referitor la modificarea și completarea Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală, fapt care a creat blocaje instituționale.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017, abordează o temă de politică penală a statului român, ori, măsurile de politică penală se află în competența exclusivă a Parlamentului și a Guvernului, alte autorități publice, inclusiv autoritatea judecătorească, pot exprima puncte de vedere în această materie, pot și trebuie să fie consultate, dar nu pot avea putere de interferență, de amestec discreționar, inclusiv de urmărire penală, nici a structurilor Parlamentului, nici a structurilor Guvernului, se menționează în sesizarea trimisă Curtea Constituțională a României.
Președintele Senatului consideră că, procedând la anchetarea oportunității, circumstanțelor și împrejurărilor elaborării proiectului de act normativ, reprezentanții Ministerului Public au uzurpat unele dintre competențele Guvernului, prin Ministerul de Justiție, fapt care a condus la apariția prezentului conflict juridic de natură constituțională, în sensul deciziilor CCR.
În finalul sesizării, președintele Senatului solicită ca prin decizia pe care Curtea o va pronunța să se deblocheze conflictul, statuând faptul că pe viitor, organele de urmărire penală nu pot ancheta oportunitatea elaborării actelor normative”, arată comunicatul Senatului.