Comisia Europeană AMENINȚĂ România cu SANCȚIUNI – Stiri pe surse

0
73

Comisia Europeană, hotărâtă să vadă că statele membre al Uniunii Europene își onorează angajamentele în privința primirii de refugiați, ar putea lua în considerare luna viitoare, „dacă va fi necesar”, măsuri de sancționare a țărilor recalcitrante, a transmis miercuri prim-vicepreședintele Executivului comunitar, Frans Timmermans, potrivit AFP.

„Putem să o facem, avem posibilitatea să deschidem proceduri de infringement. Însă mă întreb dacă acest lucru i-ar ajuta pe refugiați pe termen scurt”, a explicat Timmermans într-o conferință de presă la Bruxelles, scrie agerpres.ro.

Citește și: A fost conceput CHIPUL ADEVĂRAT al Iisus Hristos! Imaginile care ZGUDUIE creștinătatea

El a spus că preferă o abordare „pragmatică și politică”.

„Viitorul nostru raport (privind progresul programelor) va fi publicat în martie, și va fi momentul potrivit pentru a lua în considerare și alte opțiuni dacă va fi nevoie”, a precizat el.

Citește și: Cercetătorii au aflat ce se întamplă în creier când murim: Vei fi surprins

Comisia Europeană a subliniat încă o dată miercuri lipsa solidarității între statele membre pentru „relocalizarea” refugiaților ajunși în Grecia și Italia.

Un nou bilanț a arătat că, în decembrie, 1.926 de persoane au fost relocalizate în Uniunea Europeană (764 din Italia și 1.162 din Grecia), apoi 1.682 în ianuarie (551 din Italia și 1.131 din Grecia), încă departe de efortul cerut de Comisia Europeană de a putea relocaliza în fiecare lună 1.000 de refugiați aflați în așteptare în Italia și 2.000 în Grecia.

Citește și: Uber și Daimler au bătut palma pentru vehiculele fără șofer

În total, 11.966 de persoane au fost luate în grijă în acest fel.

„Dacă statele membre sunt îngrijorate de situația de pe teren, trebuie să facă mai mult” pentru a o remedia, a spus Timmermans, recomandând țărilor care își respectă angajamentele „să facă presiune” asupra celorlalte.

Citește și: Alexandra Dragnea a pozat goală / FOTO 18+

În Grecia, în tabăra suprapopulată și insalubră Moria din insula Lesbos, trei imigranți au murit în mai puțin de o săptămână la sfârșitul lunii ianuarie. Situația s-a înrăutățit din cauza valului de frig care durează de mai multe săptămâni.

Italia se confruntă de asemenea cu o presiune tot mai mare odată cu venirile tot mai numeroase pe ruta zonei centrale a Mediteranei.

Citește și: VIDEO O tânără de 17 ani a fost șantajată de un bărbat care avea imagini PORNO cu ea: Ce i-a cerut

Comisia are puterea să atace în justiție un stat membru care nu își respectă obligațiile legate de legislația UE. Ca răspuns la criza migratorie, statele membre s-au angajat în 2015 să primească un anumit număr de refugiați proveniți fie din Grecia și Italia, fie direct din Turcia, Iordania și Liban.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments