România nu mai este reprezentată la Mondialul feminin de șah, după decesul Cristinei Foișor – Stiri pe surse

0
41

România nu mai este reprezentată la Campionatul Mondial feminin de șah de la Teheran, după decesul Cristinei Foișor, a declarat pentru AGERPRES Vladimir Danilov, secretarul general al Federației Române de Șah.

”Conform regulamentului Campionatului Mondial, după ce s-a făcut tragerea la sorți, nu se mai pot schimba jucătoarele. Chiar în cazul în care anunțam înainte de tragere, locul acesta era ocupat de următoarea șahistă de pe listă”, a menționat Vladimir Danilov.

Citește și: Un fost mare sportiv al lumii a murit la doar 35 de ani – VIDEO

În continuare, el a percizat: ”Suma de bani cuvenită Cristinei Foișor pentru participarea la Campionatul Mondial va reveni familiei Foișor”.

Printre cele mai bune jucătoare din lume, la această competiție s-a calificat și reprezentanta României, marea maestră internațională Cristina Foișor, dar ea a decedat la data de 22 ianuarie, la Timișoara, după mai multe zile de comă.

Este interesant de remarcat că familia Foișor va fi însă prezentă la Campionatul Mondial feminin, care se termină pe 4 martie, prin fata Cristinei Foișor, Sabina-Francesca Foișor, născută în 1989. Ea trăiește acum în Statele Unite ale Americii.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments