Cea mai mare companie muzicală din lume, Universal Music Group, a încheiat un contract pentru lansarea unei părţi importante a arhivei private a regretatului artist Prince, informează vineri BBC, potrivit agerpres.ro.
Reprezentanţii Universal au anunţat că înţelegerea semnată le oferă licenţa exclusivă pentru editarea „tezaurului mult aşteptat cu lucrările nepublicate” ale lui Prince.
Fost magistrat CSM aruncă bomba: OUG 13 poate ‘reînvia’
De asemenea, compania a obţinut drepturile pentru 25 de albume pe care muzicianul le-a lansat prin NPG Records, casa de discuri pe care a fondat-o după despărţirea de Warner Bros, la mijlocul anilor ’90, după cum notează Udiscovermusic.com.
Nu a fost dezvăluită suma plătită de Universal pentru această înţelegere. Însă, potrivit unor informaţii dezvăluite în luna octombrie a anului trecut, melodiile din arhiva lui Prince, care nu au fost lansate până acum, ar fi fost scoase la vânzare pentru suma de 35 de milioane de dolari.
EMOȚII pentru Tăriceanu: Așteaptă decizia ÎCCJ
Universal Music Group a anunţat într-un comunicat că a încheiat o înţelegere pe mai mulţi ani cu moştenitorii lui Prince, Rogers Nelson şi NPG Records. Printre operele needitate incluse în „tezaurul” artistului se află „lucrări de pe tot parcursul carierei sale, inclusiv fragmente, demo-uri, şi înregistrări live”.
Prince a fost renumit pentru numeroasele sale melodii pe care le-a înregistrat şi păstrat în subsolul reşedinţei sale din Paisley Park, Minneapolis. Acesta era singurul care deţinea codul ce deschidea seiful în care se aflau toate aceste opere.
Începând din anul următor, contractul dă dreptul Universal la câteva dintre albumele lui Prince lansate între anii 1979 şi 1995, mai arată sursa citată.
Prince a decedat la 21 aprilie în urma unei supradoze accidentale cu medicamente analgezice, potrivit raportului oficial, artistul lăsând în urmă o mare cantitate de piese needitate până acum.
De-a lungul carierei sale, artistul american a vândut peste 100 de milioane de albume în toată lumea.