De acum, la Spitalul Colentina toate problemele se vor discuta în biroul managerului, au stabilit cele două părţi, neurochirurgii şi conducerea unităţii medicale.
Doi chirurgi care au lansat acuzaţii la adresa conducerii şi şefa de la Anestezie şi Terapie Intensivă au înţeles că orele suplimentare nu pot fi plătite, dar cer în schimb angajarea a doi doctori, a mai multor asistente, infirmiere şi brancardieri pentru a putea fi realizate operaţiile şi după ora 15.00, conform TVR.
Conducerea spitalului nu a renunţat însă la cercetarea disciplinară a doctorilor Ionuţ Gobej şi Dorin Bica. Ei s-au plâns pe o pagină de socializare că nu mai pot opera după amiază din cauza deficitului de personal.