Un ieșean a neglijat un ordin judecătoresc potrivit căruia nu i se permitea să se apropie de soția sa la mai puţin de 200 de metri și a ajuns în arest. Pe data de 20 februarie, bărbatul a mers la locul de muncă al fostei soţii, apoi la fosta lor reşedinţă, unde a rupt lacătul, pe care l-a mai și păstrat ca amintire… În aceste condiții, tânărul a fost reţinut de către poliţiştii Secţiei 4 Tătăraşi, care au deschis un dosar penal pentru infracţiunile de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti şi de distrugere.
„Bărbatul nu a respectat ordinul de protecţie emis împotriva sa de Judectoria Iaşi, prin care era obligat să nu se apropie la o distanţă de 200 de metri de fosta soţie şi copilul lor, şi s-a deplasat la locul de muncă al soţiei, apoi la reşedinţa lor, unde ar fi distrus lacătul de la uşa de acces în locuinţă. Asupra bărbatului chiar a fost găsit respectivul lacăt. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut de către poliţişti pentru 24 de ore“, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.