– despre evrei, biciclişti şi ochelarişti, adică noi, turma de abator –
Nu ştiu să am vreun apropiat care să fie anchetat de DNA. Cu trupa condusă deţinutul Fenechiu Relu, condamnat în mai multe dosare ale DNA, am avut un lung conflict, în cursul căruia i-am făcut şi plîngere penală jupînului liberal, pentru mizeriile deversate împotriva mea. Cam aceleaşi relaţii le-am avut cu mai toţi clienţii politici ieşeni ai procuraturii conduse de semi-zeiţa carpatină, Laura Codruţa Kovesi.
Pot spune, deci, fără rezervă : lupta anti-corupţie din Romînia a fost o cauză corectă şi vitală, dar care a fost pusă în practică într-un mod mizerabil şi toxic, generîndu-se efecte negative grave, mult mai periculoase decît vor să recunoască suporterii frenetici şi pavlovieni ai pseudo-cruciadei cu Ierusalim putred. Nu sînt deloc fan Dragnea, Tăriceanu & co. Şi n-o să vă spun acum nimic despre doctoratul dubios al amazoanei Kovesi, ori despre mizeria penală din raniţa altui mareşal al luptei anti-corupţie, ultra-toxicul neo-securist Coldea. O să vă povestesc însă cum m-am întîlnit, pe viu, cu mizeria toxică şi dezgustătoare a luptei anti-corupţie.
Am un prieten basarabean care s-a stabilit în Romînia, unde a făcut diverse afaceri. Cînd am început să fim prieteni nu mai avea afaceri mari. Şi nici n-am cîştigat grămezi de bani de pe urma prieteniei cu el. Nu-mi repugnă banii, dar am alte criterii pentru prietenii. Nu, prietenul meu, Igor, nu e vreun călugăr franciscan. Dar nici albul imaculat nu e un criteriu, cînd îmi aleg prietenii.
Nefiind călugăr, prietenul meu a intrat într-o poveste în care vînatul principal era un personaj politic, prefect în funcţie : un denunţător de profesie a dat nişte bani, destinatar final fiind prefectul. Dar banii n-au ajuns la el, fiindcă prefectul se ştia vînat şi îl evita demult pe prietenul meu, care ştia asta, oprind banii pentru el. Infracţiunea de înşelăciune, s-ar zice. Numai că procurorul nu putea rămîne fără un arestat pentru corupţie. Aşa că prietenul meu a fost arestat singur, chipurile în flagrant. Care flagrant, cînd nimeni nu dădea nimic nimănui ? Vom afla, poate, din următorul doctorat kovesian.
În timpul amchetei, prietenul meu a refuzat să scrie un denunţ contra prefectului. N-avea ce denunţa : prefectul habar n-avea de toată povestea. Dacă eram citat atunci, aş fi putut confirma, fiindcă prietenul meu era cam supărat că amicul lui din fruntea judeţului nu-i mai răspunde la telefon. Respingînd presiunile procurorului, inculpatul n-a avut parte de un arest preventiv prea moale. Iar sentinţa finală a fost ca şi ancheta : sfătuit de avocat, prietenul meu a recunoscut acuzaţiile, sperînd că asta îi va aduce doar închisoare cu suspendare. A primit cu executare.
Eram lîngă el cînd a aflat sentinţa, şi scriu asta fără nici o ezitare : i-am spus că sînt gata să-l ajut să fugă. Nu doar fiindcă era prietenul meu, ci fiindcă dosarul şi sentinţa erau o mizerie. Prietenul meu a făcut armata ca paraşutist sovietic, aterizînd puţin şi pe un aeroport din Afganistan. Deci 15 kilometri pînă la graniţă erau un fleac. Dar, după ce s-a sfătuit cu soţia însărcinată, a hotărît să execute pedeapsa. L-am însoţit la penitenciarul din Copou, de unde l-au trimis la secţia de poliţie, fiindcă nu primiseră hîrtia cu sentinţa. La secţia de poliţie l-am lăsat în hol, cu soţia, pe două fotolii, la o măsuţă unde pe alde două fotolii stăteau doi poliţişti.
A doua zi, citind ziarele, am avut un mic şoc : purtătoarea de cuvînt a poliţiei anunţa că numitul Igor I. a fost prins ” în timp ce se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea” . Nu, prietenul meu n-o luase razna, brusc, în holul secţiei de poliţie. Mi-a confirmat asta soţia lui, şocată şi dezgustată pînă la vomă, ca şi mine, de ştirea din ziare. Pur şi simplu nişte neo-miliţieni şi-au făcut planul la prinsul fictiv de condamnaţi pseudo-fugari. Iar un basarabean era numai bun pentru asta, dă-l dracu’ de infractor …
Cînd i-am dus medicamente la puşcărie, fiindcă medicul nu-i dădea , dar nici nu-l lăsa să-şi cumpere singur, comandantul închisorii, la care am mers în audienţă, a spus că prietenul meu nu poate primi medicamente, fiindcă ar putea conţine droguri. De ce nu le controlau, ca să se convingă ? Eu zic să lăsăm întrebările logice.
Prietenul meu a ieşit de vreo doi ani din închisoare, munceşte cinstit în străinătate şi are o fetiţă sănătoasă. Iar prefectul pe care nu l-a denunţat e tot politician, liber, vocal şi negustor cinstit. Nu, n-am scris acest text doar fiindcă e vorba de un prieten. Ci fiindcă vorba veche e valabilă mereu : azi îi iau pe evrei, mîine pe ochelarişti, poimîine pe biciclişti, şi săptămîna viitoare ne iau pe toţi. Exagerez ? Dacă veţi trece prin ce-a trecut prietenul meu, la fel ca alte sute ori mii de romîni, să-mi spuneţi şi mie cum a fost.
Da, bisturiul e necesar. Doctorii bolnavi – nu. Dimpotrivă.
Lucian Postu
