… că politică ca la noi, n-are nimeni. Mai mult partidoiul, care ne-a oferit telenovela ordonanței, ne-o arătat ca posedă ordinea funcțională de sus în jos, cu mult mai puțini intermediari. Adică, șefu nu mai bate șeaua să priceapă mamifera ci spune direct Sorine, vezi că … și Sorin vede. Apariția meteorică în postura ministerială a omului din Calafat, la fel. Iordache, ieși la înaintare, încasezi și vedem după, da? Dacă asta e la nivelul cu ștaif, la etajele inferioare zestrea celor 45 de ani de partid unic este încă prezentă. Se simt și se manifestă aparatnici, politruci, purtători de serviete, fripturiști care odată ce partidu lor e la putere, ies la interval și scot prostii cu o nonșalanță cumătră cu mahmureala de după zece kile de vin. Vezi, reacțiile mai multora din pesedeu la recentele mișcări ale societății civile.
Trebuie să recunosc că m-am prăpădit de râs la recenta luare de atitudine a unei părți din masa primarilor din pesedeu, care au taxat poziția contra șăfului mare a edilului din municipiu reședință și șăf al filialei, apărută pe televizor. Că s-au împins de la spate care să iasă, să strige e una, dar nu am înțeles ce căuta președintele cejeului cu ei, atâta timp cât acesta din urmă a pozat cu atitudinea celui ce participă, dar nu se bagă. Am zis că mai degrabă a fost un fel de călăuză, pentru că săracii oameni nu-s deprinși cu presa, cu camerele, cu reporterii etc. Acuma cine i-o strâns la un loc și le-o ticluit mesajul, o să iasă la vedere, dacă nu cumva e cunoscut deja, semn că sunt oarece foieli prin organizație. De abia acum s-ar putea vorbi de o parcare a șăfului de filială pe motiv că nu are ordine în ogradă. Deci se lucrează pe dedesubt și nu direct cum se aștepta, ca Dragnea să-l ia de urechi pe primar și să-i a treia cizmă din postul de conducere. Însă, dacă asta e metoda și înlocuitorii, cred că proverbu cu groparul care sapă fără proiect va deveni actual.
Pe de altă parte, la câte interese sunt și-n zona primăriei și în cea a partidului, poziția junelui primar nu e deloc comodă, ba chiar sunt păreri că pălăria e prea mare. Poziția de tehnocrat politic pe care domnia sa încearcă să ne-o arate, este una de pionierat și greu de digerat pentru talibanii pesedeului, care păstrează ideea partidului unic și o parte din metodele de tristă amintire, dar care, pentru ei, au funcționat. Personal cred că strategii partidoiului iau în considerare procentele cu tendință descrescătoare și vor pune pe prim plan consolidarea structurii și nicidecum fragmentarea ei. Cel puțin anul acesta ei trebuie să se preocupe să nu alunece, încercând o resetare, nu a personalului cât mai degrabă a metodei de lucru. Deci, nu cred în alegeri anticipate la Iași, dar mă aștept la o vizită a lui Dragnea în peisaj. Atunci se va vedea, ce și cum, care și cu cine, cât și de ce.
Văru Cicero