La Iaşi va avea loc una dintre cele mai importante mişcări la nivel internaţional, o campanie „40 de zile pentru viaţă“, care va începe astăzi, 1 martie şi se va încheia pe 9 aprilie. Timp de 40 de zile, cel puţin 200 de tineri creştini, atât catolici, cât şi ortodocşi, vor sta câte 12 ore pe zi pe bulevardul Ştefan cel Mare, în zona cubului metalic, pentru a protesta paşnic pentru încetarea avorturilor, oferind consultanţă psihologică şi financiară pentru femeile care se confruntă cu sarcini neplanificate.
„Sunt invitaţi să ia parte la iniţiativă toţi cei care preţuiesc viaţa, care dau valoare demnităţii umane şi care se simt responsabili să apere fiinţa umană, indiferent de statutul acesteia“, au precizat organizatorii. Campania este coordonată în Iaşi de Benedicta Toma, studentă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a UAIC, alături de o echipă de tineri ieşeni de diferite confesiuni creştine.
Organizatorii de la Iaşi oferă consultaţii şi ecografii gratuite la clinica Providenţa, consiliere psihologică, pre şi postnatală, maternală, dar şi juridică pentru mame.
Conform unor cifre furnizate de organizatori, în ultimii 60 de ani numărul copiilor avortaţi în România ar depăşi populaţia ţării şi ne-ar clasa pe locul II în lume. În 2014, susţin aceştia, în judeţ au fost avortaţi peste 2.000 de copii, o medie de peste şase pe zi. Evenimentul va fi organizat în paralel în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Baia Mare.