Ani grei de închisoare pentru șapte criminali din Sinești

0
224

O crimă cutremurătoare, produsă în data de 17 iulie 2015, la Sinești, a fost pedepsită crunt ieri de judecătorii Curții de Apel Iași, care i-au condamnat pe cei 7 făptași la ani grei de închisoare.

A contat și modul absolut inuman în care a fost tratată victima, în speță Neculai Cătălin Manole, care a fost găsit pur și simplu răstignit pe un gard din curtea unui cetățean din Osoi. Mai mult, acesta avea răni provocate de cuțit la mâini, picioare, în zona toracelui și pe tot spatele, fața era crestată adânc și capul zgâriat profund.

Procurorii, împreună cu ofițerii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au arătat faptul că a fost vorba de o răzbunare, pe fondul unei dușmănii mai vechi între familia Manole și familia Lupașcu, de pe vremea când membrii acestora se aflau la muncă în Italia.

Mai precis, Lupașcu Sandu a început totul, agresându-l pe Manole Cătălin Neculai, iar acesta a răspuns cu o lovitură de cuțit aplicată în zona feței, soldată cu o rană adâncă. Întorși acasă, în România, membrii familiei Lupașcu le-au pus gând rău celor din familia Manole, iar în data de 16 iulie 2015, în jurul orei 21:00, șapte dintre aceștia s-au înarmat ca la… răscoală, cu furci, coțite și pari, plecând spre locuința lui Manole Cătălin Neculai. Întâlnirea a avut loc, însă, pe stradă, cel căutat reușind să fugă și să sune la 112 dintr-un lan de porumb. Din păcate, deși operatoarea a înțeles gravitatea situației și a trimis în zonă o patrulă de poliție, crima nu a mai putut fi evitată, Manole Cătălin Neculai fiind lovit de cei șapte agresori, timp de mai bine de un sfert de oră, la nivelul feței, al capului, al toracelui, al membrelor superioare, al membrelor inferioare, suferințele fizice conducând la deces… Imediat după comiterea faptei, inculpații Lupașcu Sandu, Lupașcu Aurel și Alexandru Doru s-au ascuns într-o pădure, în timp ce inculpații Vameșu Simion Daniel, Tofan Costel Vasile și Lupascu Ionut au plecat din localitate.

Așa cum spuneam, aseară a venit și “nota de plată” pentru criminali, judecătorii pedepsind fără milă asasinatul tânărului de 20 de ani din Sinești. Astfel, Aurel și Sandu Lupascu au primit câte 25 ani de închisoare cu executare, Aurel Lupașcu, Doru Alexandru, Vasile Costel Tofan și Daniel Simion Vamesu vor sta după gratii câte 20 de ani, în timp ce Vasile Lupașcu, cel mai puțin implicat în comiterea crimei va merge la pușcărie “doar” pentru 15 ani…

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments